UNII ÎNDUCLITORI ARTIFICIALI POT CREȘTE GLICEMIA
O TEHNICĂ MAI RAPIDĂ DE REZOLVARE A CUBULUI RUBIK
DEZVOLTAREA UNUI CALCULATOR CARE CONȚINE CRISTALE LICHIDE
TRATAMENTUL CARE POATE OPRI REACȚIILE ALERGICE SEVERE LA ARAHIDE
CREȘTEREA RANDAMENTULUI PROCESULUI DE FOTOSINTEZĂ AL CULTURILOR DE SOIA
RIVALIZAREA SUPREMAȚIEI CUANTICE A CALCULATORULUI SYCAMORE
CÂND VOR FI DISPONIBILE CĂȘTILE AR/VR PRODUSE DE APPLE?
Analistul din industria tehnologică Ming-Chi Kuo a oferit cea mai specifică predicție de până acum cu privire la data de lansare a căștilor cu realitate
O NOUĂ SPECIE DE BROASCĂ RÂIOASĂ A FOST DESCOPERITĂ ÎNTR-UN CAMPUS UNIVERSITAR DIN PERU
„Încă mi se pare incredibil că în zona pădurilor tropicale din Amazon poți ieși din casă și să descoperi literalmente o nouă specie de animale”,
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ CARE DETECTEAZĂ SEMNELE DE DISTRES ALE GĂINILOR DIN FERME
Un sistem de inteligență artificială (IA) a fost instruit să identifice și să numere găinile care prezintă semne de distres. Fermierii ar putea folosi acest
NANOTURBINA MINUSCULĂ REALIZATĂ DIN ADN ȘI UTILIZATĂ CA MAȘINĂ MOLECULARĂ
O turbină minusculă, realizată din ADN, arată ca o moară de vânt și este de sute de ori mai mică decât majoritatea bacteriilor. Aceasta se
LEVITAȚIA ACUSTICĂ FOLOSITĂ PENTRU A CONSTRUI STRUCTURI COMPLEXE ÎN AER
Undele sonore sculptate cu precizie au fost folosite pentru levitația unor componente și picături mici de adeziv cu priză rapidă, pentru a construi treptat structuri
CUM A CĂPĂTAT ASTEROIDUL BENNU FORMA DE VÂRF ROTATIV?
Alunecările uriașe de teren de pe asteroidul Bennu și de pe alte roci spațiale similare ar fi putut reprezenta evenimente mult mai importante pentru evoluția
ROBOTUL CARE ACȚIONEAZĂ PE BAZA UNOR PREJUDECĂȚI RASISTE ȘI SEXISTE
Un robot care rulează un model de inteligență artificială (IA) efectuează acțiuni care perpetuează stereotipurile rasiste și sexiste, evidențiind problemele care există atunci când tehnologia
DUBLAREA NIVELULUI DE ANTICORPI ÎMPOTRIVA COVID-19 PRIN ELIMINAREA METOTREXATULUI
Peste 1 milion de oameni din Marea Britanie care iau un medicament pentru suprimarea sistemului imunitar hiperactiv ar putea răspunde mai bine la vaccinurile împotriva
INTENSIFICAREA VALURILOR DE CĂLDURĂ PE FONDUL SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Conform unui om de știință, fiecare val de căldură din prezent s-ar putea datora schimbărilor climatice. În general, cercetătorii avertizează că schimbările climatice nu sunt
RĂZBOAIELE AU CONDUS LA APARIȚIA CIVILIZAȚIILOR COMPLEXE
Societățile umane au devenit incredibil de mari și complexe în ultimele câteva mii de ani și au făcut acest lucru în primul rând datorită agriculturii