Acasă Sănătate CUM SUNT CREATE AMINTIRILE?

CUM SUNT CREATE AMINTIRILE?

72
0
(c) KATERYNA KON/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Cercetătorii au descoperit un nou tip de celulă cerebrală, care este implicată în formarea memoriei și care pare să marcheze granița dintre evenimente distincte, pe măsură ce oamenii le experimentează.

Noul tip de neuroni, care au fost numiți celule barieră, se declanșează atunci când au loc evenimente noi, precum observarea unei persoane care intră într-o cameră.

Acestea au fost descoperite în cazul oamenilor care sufereau de epilepsie și cărora li s-au introdus electrozi în creier înainte de operație. Pacienții au fost rugați să vizioneze o serie de clipuri în care se prezentau secvențe din anumite evenimente.

„În psihologie s-a speculat faptul că memoria nu este continuă și că aceasta se formează în bucăți. Totuși, acest lucru nu a fost observat niciodată la nivelul unui singur neuron”, a declarat Ueli Rutishauser din cadrul Centrului Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

Deși multe informații legate de modul de formare a amintirilor sunt încă neclare, în urma studierii persoanelor care au nevoie de electrozi introduși în hipocamp (din cauza faptului că acestea au crize epileptice care apar în aceste regiuni) au apărut mai multe perspective. Hipocampul și zonele adiacente ale creierului sunt cruciale pentru crearea de noi amintiri.

Pentru a determina exact zona care funcționează defectuos, persoanele cu epilepsie pot rămâne în spital timp de câteva zile. În această perioadă, o serie de electrozi implantați în creierul pacienților înregistrează activitatea acestuia. Fiecare electrod are opt fire minuscule, iar fiecare fir poate distinge activitatea a până la 5 neuroni aflați în jurul acestuia.

În cel mai recent studiu, echipa lui Rutishauser a cerut unui grup de 19 astfel de persoane să urmărească secvențe de film construite cu atenție. În acest timp, cercetătorii au monitorizat activitatea a aproximativ 30 de celule.

Aproximativ 7% dintre neuroni au fost celule barieră, iar declanșarea lor a atins apogeul atunci când s-au întâmplat lucruri noi. Rutishauser speculează că activitatea din aceste celule semnalează că faptul că, precum crearea unui nou folder, creierul ar trebui să înceapă să formeze o nouă memorie.

Atunci când oamenii au fost testați din nou, prin afișarea unor imagini din filme, aceștia s-au amintit scenele mai rapid.

„Descoperirile au mult sens. Cercetătorii sugerează faptul că există un mecanism prin care hipocampul semnalează ce scene să alcătuiască și ce scene să nu alcătuiască”, a declarat Rodrigo Quian Quiroga din cadrul Universității din Leicester, Marea Britanie.

„Celulele barieră nu au fost descoperite până în prezent din cauza faptului că experimentele anterioare, efectuate pe persoanele cu electrozi implantați în creier înainte de operația de epilepsie, au fost supuse la teste de memorie, care implică cuvinte sau imagini statice, nu filme”, a declarat Rutishauser.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.