Acasă Sănătate ÎMBUNĂTĂȚIREA COGNIȚIEI PERSOANELOR CU RISC RIDICAT DE ALZHEIMER

ÎMBUNĂTĂȚIREA COGNIȚIEI PERSOANELOR CU RISC RIDICAT DE ALZHEIMER

80
0
(c) Shutterstock/StockImageFactory.com

Conversațiile efectuate prin intermediul unui apel video timp de 30 de minute, de patru ori pe săptămână, îmbunătățește abilitatea cognitivă a persoanelor în vârstă care suferă de deficiență cognitivă ușoară, o afecțiune care poate fi un precursor al demenței.

Deficiența cognitivă ușoară (MCI) cauzează probleme cu memoria, atenția sau alte aspecte ale cogniției, iar persoanele cu MCI prezintă un risc mai mare de dezvoltare a bolii Alzheimer.

Deși nu există niciun tratament sau medicamente aprobate pentru persoanele cu MCI, cercetările anterioare au sugerat că interacțiunile sociale pot proteja cogniția.

„M-am gândit că interacțiunile conversaționale ar putea fi o strategie de intervenție eficientă din punct de vedere al costurilor pentru îmbunătățirea abilității cognitive, în special pentru persoanele în vârstă care stau doar în casă și care nu pot participa la programe de exerciții”, a declarat Hiroko Dodge din cadrul Oregon Health & Science University.

Pentru a testa acest lucru, Dodge și colegii ei au recrutat 56 de persoane cu vârste de peste 75 de ani care erau izolate social, ceea ce înseamnă că aveau mai puțin de patru conversații de 30 de minute pe săptămână. Conform unei evaluări a unui grup de neurologi și neuropsihiatri, 31 dintre acestea sufereau de MCI. Toți indivizii locuiau fie în Michigan, fie în Oregon.

După aceea, cercetătorii au împărțit participanții în două grupuri: un grup a avut o înregistrare telefonică săptămânală timp de 10 minute, în timp ce al doilea grup a avut 4 apeluri video de 30 de minute pe săptămână cu un intervievator instruit în plus față de apelul telefonic de 10 minute. Dintre persoanele cu MCI, 13 au fost în grupul cu intervenție video și 18 au fost în grupul care a primit doar un apel telefonic.

Cogniția a fost măsurată la începutul studiului și șase luni mai târziu folosind Montreal Cognitive Assessment (MoCA), un test care măsoară mai multe aspecte ale cogniției, inclusiv memoria, atenția și limbajul și care oferă scoruri cuprinse între 0 și 30. Scorurile mai mari indică o funcție cognitivă mai bună.

După șase luni, persoanele cu MCI din grupul video au obținut un scor mediu cu 1,75 puncte mai mare decât cele cu MCI aflate în grupul care a primit apeluri telefonice. Cea mai mare parte a creșterii a venit din îmbunătățirile aduse secțiunii de memorie a testului.

„În ceea ce privește magnitudinea, este o diferență foarte mare”, a declarat Dodge, care a prezentat rezultatele la Conferința Internațională a Asociației Alzheimer din San Diego, California, în data de 1 august. Ea a adăugat faptul că o discrepanță de 1,75 de puncte apare între două persoane între care există o diferență de vârstă de 10 ani. De asemenea, nu a existat nicio diferență de scor în cazul persoanelor fără MCI.

„Lucrul care m-a impresionat cel mai mult este îmbunătățirea reală a scorului MoCA”, a declarat David Morgan din cadrul Universității de Stat din Michigan.

Deși rezultatele sunt promițătoare, Dodge lucrează deja la un studiu mai amplu, care să aibă o diversitate rasială și etnică mai mare. De asemenea, ea speră să folosească alte măsurători ale cogniției, precum aderența la medicamente, care oferă o perspectivă asupra modului în care funcțiile zilnice s-ar putea îmbunătăți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.