Evaluarea și cartografierea performanței în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă în Uniunea Europeană
Daniela Cristina MOMETE, Manuel Mihail MOMETE
Educația reprezintă principala forță motrice pentru dezvoltare, iar dreptul la educație a fost formulat prin articolul 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948. Deși acest drept nu era obligatoriu din punct de vedere juridic, Convenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind drepturile copilului din 1989 a transformat-o într-o obligație din punct de vedere juridic pentru statele semnatare. În plus, dreptul la educație este formulat de articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (UE), care a fost ulterior inclusă în Tratatul de la Lisabona și care, din 2009, a devenit obligatorie din punct de vedere juridic pe tot cuprinsul UE.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în 2015, stabilește scena pentru o dezvoltare ambițioasă bazată pe transformarea situației economice, sociale și de mediu existente și își propune să contribuie la redirecționarea omenirii pe o cale durabilă prin 17 obiective, care conțin 169 de ținte, care descriu principalele provocări pentru omenire.
Măsurarea progreselor înregistrate de educație pentru dezvoltare durabilă este de o importanță crucială, dar se confruntă cu multe provocări care au fost în mare parte recunoscute. Un indice compozit este un mix util de mai mulți factori care sunt conectați matematic pentru a identifica un singur număr care reflectă un concept complex, iar acest lucru poate fi aplicat și pentru educația pentru dezvoltare durabilă. Indicii și indicatorii compoziți au fost utilizați de-a lungul timpului pentru multe domenii, inclusiv economie, societate, mediu, sănătate și inovare. Cu toate acestea, în ciuda unor progrese în ceea ce privește abordarea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă, există multe lacune în materie de cercetare care ar trebui abordate, iar necesitatea de a defini indicatori fiabili este una dintre acestea. Prin urmare, prezenta cercetare urmărește să stabilească performanța UE27 în tranziția către o educație pentru dezvoltare durabilă. În acest scop, lucrarea introduce un cadru original, ușor de aplicat, bazat pe educație formală, non-formală și esențială, care urmărește elevii de la diferite vârste, începând cu copiii mici, trecând la tineri și finalizând cu adulții, luând în considerare indicatorii cheie de performanță care sunt atât de natură cantitativă, cât și calitativă. Lucrarea determină un indice compozit original – indicele pentru o educație durabilă (SEI). Cercetarea se bazează pe date relevante, disponibile și recente din UE27, care se referă atât la cantitatea, cât și la calitatea educației.
Evaluarea performanței care clasifică statele membre ale UE27 utilizând indicele compozit SEI permite o mai bună înțelegere a principalelor caracteristici educaționale necesare pentru dezvoltarea educației pentru dezvoltare durabilă. Indicele SEI permite identificarea a patru grupuri de țări:
Grupul I: Țări cu performanțe ridicate (0,7 < SEI < 0,9): șase țări care au utilizat măsuri semnificative dedicate educației pentru dezvoltare durabilă. La acest nivel sunt incluse țările care aparțin zonei nordice a UE27 (Finlanda, Suedia, Țările de Jos, Irlanda, Estonia, Danemarca).
Grupul II: Țări cu performanțe moderate (0,5 < SEI < 0,7): 13 țări care au aplicat măsurile necesare, dar insuficiente, pentru stimularea educației pentru dezvoltare durabilă. Acesta este clusterul care include cel mai mare număr de țări, care arată că există un mare potențial de diseminare a educației pentru dezvoltare durabilă în UE27 (Luxemburg, Slovenia, Franța, Lituania, Belgia, Austria, Polonia, Germania, Portugalia, Letonia, Cehia, Spania, Croația).
Grupul III: Țări cu dificultăți (0,3 < SEI < 0,5): șase țări care au utilizat unele măsuri, însă acestea nu au fost nici necesare și nici suficiente, pentru dezvoltarea educației pentru dezvoltare durabilă (Grecia, Slovacia, Ungaria, Italia, Cipru, Malta).
Grupul IV: Țări cu performanțe scăzute (0 < SEI < 0,3): două țări care nu au aplicat măsuri esențiale pentru promovarea educației pentru dezvoltarea durabilă (Bulgaria și România). Acesta este grupul care include doar două țări și acestea pot recupera începând să remedieze cel puțin unul dintre indicatorii de performanță. România și Bulgaria sunt singurele țări care se află sub pragurile individuale pentru toți indicatorii considerați pentru educația pentru dezvoltare durabilă.
Rezultatele acestei cercetări pot fi utilizate de profesori, cercetători, autorități naționale și europene și alte părți interesate pentru a monitoriza și a accelera progresele înregistrate în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă, în special pentru țările cu performanțe scăzute.
