Acasă Sănătate TRATAREA ALERGIEI LA LAPTE

TRATAREA ALERGIEI LA LAPTE

34
0
(c) Catherine Falls Commercial/Getty Images

Conform unui studiu clinic, copiii care sunt alergici la lapte pot ajunge să-l tolereze dacă li se administrează cantități mici de lapte copt, urmate de doze progresiv mai mari. Medicii avertizează cu privire la faptul că pentru a confirma efectul, sunt necesare studii mai ample, iar terapia nu ar trebui încercată fără supraveghere medicală.

Aproximativ 3% dintre preșcolari sunt alergici la proteinele din laptele de vacă, aceasta fiind cea mai frecventă alergie alimentară întâlnită în cazul copiilor mici. Deși pe parcursul timpului, cei mai mulți scapă în mod natural de alergie, unul din cinci copii prezintă această afecțiune pe toată durata vieții.

Copiii cu alergii persistente la lapte și părinții lor trebuie să fie vigilenți, deoarece laptele poate fi prezent în diferite produse, precum chipsurile și cerealele pentru micul dejun.

Jennifer Dantzer și colegii ei din cadrul Universității Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, au dorit să afle dacă copiii cu o alergie severă la laptele de vacă (care reacționează chiar și la urme de lapte) ar putea învăța să îl tolereze dacă ar fi expuși treptat la laptele copt, care este de obicei mai puțin alergen decât laptele crud.

Echipa a introdus în dieta unui grup de 30 de persoane cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, care aveau alergie severă la laptele de vacă, fie lapte praf copt în doze din ce în ce mai mari, fie o pudră placebo, realizată din făină de tapioca.

În fiecare zi, copiii mâncau o brioșă coaptă în care se introducea pulberea. Cercetătorii au început cu o doză de 0,1 miligrame, care a crescut pe parcursul unui an până la 2 grame. Copii nu știau dacă consumau lapte copt sau pulbere placebo.

La sfârșitul anului, copiii au fost testați cu doze tot mai mari de lapte copt sub supraveghere clinică. Unsprezece dintre cei 15 care au fost expuși treptat la lapte copt au fost capabili să tolereze o doză cumulată de 4 grame de praf, ceea ce înseamnă aproximativ o jumătate de cană de lapte. Niciunul dintre copiii din grupul placebo nu a reușit să ajungă la această doză.

De la acel moment, copiii care ar putea tolera laptele copt au fost testați pentru a vedea dacă ei pot tolera și laptele crud de vacă. „Până în prezent, aceștia au reușit să gestioneze o anumită cantitate de lapte nefiert. Aceasta a variat de la cantități mici la valori mai mari”, a declarat Dantzer.

Cele mai frecvente simptome experimentate în timpul introducerii laptelui copt au inclus mâncărimi la nivelul gurii și dureri de stomac. Din cele 10.000 de doze de lapte copt care au fost ingerate în cadrul studiului, patru au condus la reacții suficient de puternice încât au necesitat utilizarea unui EpiPen. „Din cauza faptului că pot apărea reacții severe precum anafilaxia, această terapie ar trebui efectuată numai sub îndrumarea unui specialist în alergii”, a declarat Dantzer.

„Motivul pentru care laptele copt este mai ușor de tolerat este acela că încălzirea proteinelor din lapte produce o schimbare a structurii acestora, iar încorporarea lor într-o prăjitură schimbă modul în care sistemul imunitar le accesează. Expunerea treptată permite sistemului imunitar să se reprogrameze, astfel încât, în loc să activeze calea alergică, trece la acceptarea proteinei”, a declarat Vicki McWilliam din cadrul Institutului de Cercetare pentru Copii Murdoch din Melbourne, Australia.

McWilliam și colegii ei sunt pe cale să înceapă un studiu care va investiga dacă expunerea treptată la lapte copt ajută și la tratarea alergiei ușoare până la moderate la laptele de vacă în cazul bebelușilor mai mici de 1 an. „Introducerea laptelui copt la această vârstă ne poate permite să oprim alergiile la laptele de vacă care apar la începutul vieții lor”, a declarat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.