Acasă Sănătate REGIUNEA CREIERULUI UMAN RESPONSABILĂ DE REGLAREA SOMNULUI

REGIUNEA CREIERULUI UMAN RESPONSABILĂ DE REGLAREA SOMNULUI

74
0
(c) laflor/Getty Images

Johanna Meijer și colegii acesteia din cadrul Universității Leiden din Olanda au studiat nucleul suprachiasmatic, care se află în hipotalamus și despre care se crede că joacă un rol în reglarea ciclurilor de somn ale oamenilor. Cu toate acestea, din cauza faptului că această structură are o lățime mai mică de 2 milimetri, analizarea ei cu ajutorul unui RMN clasic este foarte dificilă.

„Din cauza rezoluției spațiale scăzute a majorității aparatelor RMN, nu este posibil să se determine dacă semnalele neuronale provin de la nucleul suprachiasmatic sau de la un alt nucleu din apropiere”, a declarat Meijer.

Echipa ei a rezolvat această problemă folosind un aparat RMN cu un câmp magnetic deosebit de puternic, mai exact 7 Tesla. Aceasta a oferit o rezoluție suficient de înaltă pentru a analiza această parte minusculă a creierului.

În lume există doar aproximativ 90 de scanere RMN cu o putere de 7 Tesla. Echipa lui Meijer a folosit unul dintre ele pentru a studia nucleele suprachiasmatice din creierul a 12 bărbați. Ea a declarat faptul că aceste nuclee sunt cele mai mici structuri ale creierului analizate vreodată în cadrul unui organism viu.

Cu toate acestea, pentru a studia modelul de activitate al unui nucleu suprachiasmatic, echipa lui Meijer trebuia să fie capabilă să acționeze cu lumini de diferite frecvențe asupra ochilor individului aflat în interiorul scanerului RMN și să monitorizeze modul în care acesta a răspuns la stimul. Aceasta a fost o provocare, deoarece luminile LED standard pot fi afectate de câmpul magnetic neobișnuit de puternic și de impulsurile radio din interiorul unui scaner RMN 7-Tesla.

În consecință, cercetătorii au construit un panou LED cu supresoare de tensiune și ecranare, astfel încât dispozitivul să poată funcționa în astfel de condiții.

„Deși toate măsurătorile au fost efectuate în jurul orei 22:00, în viitor se vor putea înregistra nivelurile activității neuronale ale ciclului circadian pe parcursul zilei în mod direct. În prezent, cercetătorii se bazează pe măsuri indirecte, precum analizarea nivelului de melatonină al unei persoane”, a declarat Meijer. .

„Cred că metoda pe care o folosesc are foarte mult potențial”, a declarat Debra Skene din cadrul Universității din Surrey din Marea Britanie. Totuși, ea a adăugat faptul că, pentru a provoca un răspuns din partea nucleului, cercetătorii au folosit impulsuri de lumină atât de puternice, încât nu este clar dacă acest studiu special oferă informații cu privire la ciclurile circadiene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.