Este posibil ca pierderea unor structuri mici de țesut din cutia vocală să fi fost esențială pentru evoluția vorbirii umane.
Într-un studiu efectuat pe 43 de primate non-umane s-a descoperit faptul că toate animalele aveau o „membrană vocală”, adică o mică prelungire a corzilor vocale, care ajută la producerea unor sunete mai puternice și mai înalte, dar și mai neregulate și mai greu de controlat.
„Faptul că oamenii nu au membrane vocale sugerează că aceste structuri au dispărut atunci când strămoșii noștri s-au îndepărtat de cimpanzei pentru a permite un control mai precis al vocii”, a declarat Tecumseh Fitch din cadrul Universității din Viena, Austria.
În timp ce multe animale emit diverse apeluri pentru a comunica, evoluția vorbirii umane complexe pare să fi necesitat modificări anatomice, precum și modificări la nivelul creierului. Corzile vocale ale oamenilor sunt clapete de țesut situate la nivelul gâtului, care vibrează pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni, permițându-ne să emitem sunete „vorbite”, spre deosebire de cele respirate.
Cercetătorii erau conștienți de faptul că anumite specii de maimuțe au membrane vocale. Pentru a înțelege mai bine pierderea acestor structuri în cazul oamenilor, echipa lui Fitch a analizat cutia vocală, cunoscută și sub numele de laringe, a 43 de specii de maimuțe. Acest lucru a fost realizat prin efectuarea de scanări prin rezonanță magnetică (IRM) sau tomografie computerizată (CT) pe animale decedate sau anesteziate. Acestea a fost primul astfel de studiu la scară largă realizat pe primate. Cercetătorii au descoperit că toate cele 43 de specii aveau această extensie a corzilor vocale.
De asemenea, echipa a analizat o serie de înregistrări video în care putea fi observată cutia vocală a unui cimpanzeu anesteziat, în timp ce animalul mormăia și mârâia pe măsură ce se trezea. Ei au făcut același lucru și pe mai mulți macaci rhesus anesteziați și pe maimuțele veveriță, care au fost stimulate să facă zgomote prin introducerea unui electrod în partea creierului e determină producerea de vocalizări.
Cercetătorii au descoperit faptul că, deoarece corzile lor vocale se mișcau mai rar, vibrația și ciocnirea membranelor vocale erau sursa principală a apelurilor animalelor.
„Dacă oamenii ar avea încă membrane vocale, vorbirea noastră ar suna probabil mai aspră și mai variabilă, cu schimbări bruște de ton”, a declarat Fitch.
„Un lucru cheie, care distinge vorbirea umană de sunetele animalelor, este responsabil de controlul nostru fin asupra sunetelor pe care le producem. Acest lucru este posibil doar dacă aparatul nostru vocal este ușor de controlat de creierul nostru. Dacă sistemul este complex, atunci acesta se va comporta într-un mod haotic și imprevizibil”, a declarat Richard Futrell din cadrul Universității din California, Irvine
Totuși, Adriano Lameira din cadrul Universității Warwick din Regatul Unit este de părere că multe maimuțe emit atât apeluri puternice și neregulate, precum și unele zgomote mai silențioase și mai controlate. „Pretinsul efect limitativ al membranelor vocale ale primatelor asupra producerii de sunete pare exagerat”, a declarat el.
