Acasă Stil de Viață EFECTUL POLUĂRII FONICE DIN PREAJMA ȘCOLILOR ASUPRA COPIILOR

EFECTUL POLUĂRII FONICE DIN PREAJMA ȘCOLILOR ASUPRA COPIILOR

63
0
(c) martinedoucet/Getty Images

Poluarea fonică produsă de traficul rutier din preajma școlilor poate afecta dezvoltarea atenției și a memoriei pe termen scurt a copiilor.

În cadrul studiilor anterioare s-a arătat faptul că poluarea fonică provenită din traficul rutier poate perturba somnul și poate crește nivelul de stres al adulților. Între timp, s-a demonstrat că zgomotul produs de avioanele locale reduce performanța academică și înțelegerea lecturii la copii. Cu toate acestea, cercetătorii nu erau conștienți de faptul că zgomotul produs de traficul rutier din preajma școlilor are un impact negativ asupra dezvoltării cognitive a copiilor.

Pentru a afla mai multe informații în acest sens, Maria Foraster și colegii acesteia din cadrul Institutului de Sănătate Globală din Barcelona au recrutat 2680 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani din 38 de școli din Barcelona.

Înainte de a începe lecțiile, cercetătorii au stat într-un anumit punct al fiecărei școli și au măsurat zgomotul care venea din exterior. Acest lucru a fost repetat șase luni mai târziu pentru a calcula un nivel de referință mediu al poluării fonice la nivelul fiecărei școli.

Folosind o serie de teste cognitive online, echipa a testat memoria pe termen scurt și atenția copiilor la fiecare trei luni timp de un an.

Copiii din școlile cu niveluri de zgomot în interior mai ridicate, mai exact peste 30 de decibeli (aproximativ volumul șoaptelor), au prezentat o îmbunătățire mai lentă a atenției. Aceasta a fost măsurată prin compararea rezultatelor lor în cadrul testelor de la începutul anului cu cele obținute la sfârșitul anului.

În urma unei analize ulterioare s-a arătat faptul că un nivel mai mare de fluctuație a nivelurilor de zgomot din interior a avut o asociere mai puternică cu o îmbunătățire mai lentă atât a memoriei de lucru, cât și a atenției.

„Acest studiu a deschis noi baze în ceea ce privește cercetările referitoare la zgomotul ambiental și procesul de învățare al copiilor. Copiii au mai multe șanse să observe niveluri de zgomot fluctuante. Atenția la zgomot poate interfera cu atenția lor față de alte sarcini legate de dezvoltarea cognitivă normală”, a declarat Stephen Stansfeld din cadrul Universității Queen Mary din Londra, care nu a fost implicat în cercetare.

Analiza a luat în considerare atât nivelurile de poluare a aerului local, precum și statutul socioeconomic, vârsta și genul participanților.

„Cercetătorii au luat în calcul o gamă foarte largă de potențiali factori de confuzie în analizele lor, excluzând astfel multe alte explicații. Cu toate acestea, vor fi necesare cercetări suplimentare pe un grup mai divers de participanți. De exemplu, eșantionul de familii implicate în acest studiu a avut un nivel de educație mai ridicat decât populația generală”, a adăugat Stansfeld.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.