Acasă Stil de Viață EFECTUL CONSUMULUI DE ALCOOL ASUPRA CROMOZOMILOR

EFECTUL CONSUMULUI DE ALCOOL ASUPRA CROMOZOMILOR

119
0
(c) KATERYNA KON/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Consumul a 17 sau mai multe unități de alcool pe săptămână, și anume cu puțin peste limita superioară recomandată în Regatul Unit, a fost asociat cu scurtarea telomerilor.

Telomerii sunt regiuni repetitive ale secvenței ADN care acoperă cromozomii, precum vârful de plastic de la capătul șireturilor. „Deși lungimea telomerilor scade pe măsură ce îmbătrânim, îngrijorarea este că telomerii mai scurți au fost legați de o mulțime de afecțiuni, precum cancerul, boala Alzheimer și bolile de inimă”, a declarat Anya Topiwala din cadrul Universității Oxford.

Pentru a înțelege mai bine efectul alcoolului asupra lungimii telomerilor, Topiwala și colegii ei au analizat 245.354 de persoane cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani care au participat în cadrul studiului Biobank din Regatul Unit, care deține informații medicale și genetice despre o jumătate de milion de oameni.

Lungimea telomerilor a fost calculată folosind o singură probă de sânge prelevată de la fiecare participant. Echipa a comparat acest parametru cu consumul săptămânal de alcool auto-raportat al participanților.

Rezultatele au arătat faptul că participanții care au fost diagnosticați cu tulburare de consum de alcool au avut mai multe șanse de a avea telomeri mai scurți. În urma unei analize statistice s-a sugerat că aceasta nu a fost o descoperire întâmplătoare.

Totuși, acest tip de comparație nu poate confirma dacă alcoolul este principalul responsabil pentru scurtarea telomerilor, deoarece și alți factori de stil de viață, precum dieta, pot influența lungimea telomerilor.

Pentru a înțelege mai bine rolul alcoolului în mod specific, cercetătorii au repetat experimentul folosind date dintr-un studiu anterior de asociere la nivelul genomului (GWAS), în care au fost identificate 93 de variante genetice asociate cu consumul ridicat de alcool.

„Este un fel de studiu randomizat de control”, a declarat Topiwala.

Această metodă, denumită randomizare mendeliană, grupează oamenii după variantele genetice pe care le posedă, care au fost legate de anumite comportamente. Ideea este că aceste gene au fost alocate aleatoriu în timpul concepției și, prin urmare, nu sunt afectate de factorii stilului de viață.

Echipa a conceput un scor de risc genetic bazat pe aceste variante și a constatat că participanții cu un scor de risc genetic mai mare pentru un consum crescut de alcool aveau mai multe șanse să aibă telomeri mai scurți.

Atât în ​​cadrul experimentelor în care au fost folosite datele Biobank, cât și cele în care a fost utilizată baza GWAS, echipa a descoperit faptul că participanții care au fost diagnosticați cu tulburare de consum de alcool aveau cei mai scurți telomeri. Cu toate acestea, telomerii mai scurți au fost observați și în cazul persoanelor care au avut mai multe șanse din punct de vedere genetic să consume între 17 și 28 de unități de alcool pe săptămână.

Serviciul Național de Sănătate din Regatul Unit recomandă atât bărbaților, cât și femeilor să nu depășească în mod regulat 14 unități de alcool pe săptămână, echivalentul a șase halbe de bere sau 10 pahare mici de vin.

În SUA, este recomandat un consum nu mai mare de două băuturi alcoolice pe zi pentru bărbați și una pentru femei.

„Consumul regulat de alcool poate intensifica stresul oxidativ, cauzat de acumularea de radicali liberi dăunători în celule, și inflamația, care produce scurtarea telomerilor. În general, studiul oferă mai multe dovezi pentru ideea că chiar și 17 unități de alcool pe săptămână pot fi dăunătoare sănătății”, a declarat Topiwala.

Carmen Martin-Ruiz din cadrul Universității Newcastle din Regatul Unit a declarat că din cauza faptului că lungimea telomerilor a fost calculată o singură dată pe persoană înseamnă că în urma studiului nu se poate spune definitiv dacă telomerii se scurtează din cauza consumului regulat de alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.