Acasă Spațiu și Astronomie REZOLVAREA MISTERULUI DIMINUĂRII LUMINOZITĂȚII STELEI BETELGEUSE

REZOLVAREA MISTERULUI DIMINUĂRII LUMINOZITĂȚII STELEI BETELGEUSE

151
0
(c) JMA

Este posibil ca un satelit meteorologic care efectuează observații de rutină să fi ajutat la rezolvarea misterul stelei Betelgeuse, care și-a pierdut pentru scurt timp strălucirea.

La sfârșitul anului 2019, steaua supergigantă roșie, care se află la o distanță de aproximativ 550 de ani lumină față de Pământ, a devenit brusc mult mai puțin luminoasă, un eveniment cunoscut sub numele de Marea Întunecare.

În cadrul cercetărilor anterioare s-a sugerat faptul că existența unui nor de praf și a unei zone reci pe stea ar fi putut fi cauza evenimentului. În prezent, Daisuke Taniguchi din cadrul Universității din Tokyo, Japonia, este de părere că misterul a fost rezolvat cu ajutorul unei surse improbabile: un satelit conceput pentru a monitoriza vremea pe Pământ.

Satelitul, denumit Himawari-8, este folosit pentru a observa în mod continuu vremea în Japonia și în regiunile din apropiere dintr-o poziție geostaționară aflată la o distanță de 36.000 de kilometri față de Pământ. Totuși, satelitul poate observa ocazional și stele care apar dincolo de marginile Pământului. Printre acestea se numără și steaua Betelgeuse, care este observată o dată pe zi.

Taniguchi a folosit datele produse de satelit și disponibile public pentru a aduna observații regulate ale stelei în spectrul infraroșu. Acestea i-au permis să confirme cauza Marii Întunecări, care a durat până la începutul anului 2020. Într-adevăr, a existat un nor de praf, captat de instrumentele satelitului. De asemenea, și temperatura stelei a scăzut cu 140°C.

„Avantajul lui Himawari-8 față de alte telescoape este că acesta este un telescop de monitorizare. Am observat steaua Betelgeuse în fiecare zi timp de cinci ani [din 2017 până în 2021]”, a declarat Taniguchi.

Totuși, cauza apariției spontane a norului de praf nu este clară. Cercetătorii speculează că ar fi putut exista o undă de șoc în interiorul stelei, care să fi produs expulzarea gazului spre exterior. Ulterior, acest gaz s-a condensat în praf. Deși acest lucru ar putea explica și răcirea ulterioară a stelei, cercetătorii nu sunt încă siguri dacă evenimentele au avut legătură.

Taniguchi intenționează să folosească satelitul Himawari-8 pentru a observa mai multe stele și pentru a documenta evoluția și producția de praf a acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.