Acasă Sănătate IDENTIFICAREA CELULELOR RESPONSABILE DE BOALA PARKINSON

IDENTIFICAREA CELULELOR RESPONSABILE DE BOALA PARKINSON

88
0
(c) ZEPHYR/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Cercetătorii au descoperit subtipul de celule cerebrale care mor din cauza bolii Parkinson, folosind o nouă tehnică cu care se pot identifica ce gene sunt active în celulele individuale.

Boala Parkinson, o afecțiune progresivă, care are ca rezultat dezvoltarea de tremur și dificultăți de mișcare, este legată de moartea treptată a celulelor aflate într-o zonă a creierului numită „substantia nigra”. Deși celulele în cauză produc o substanță chimică de semnalizare numită dopamină, implicată în controlul mișcării, identitatea lor exactă nu era clară.

„Cu toate că medicamentele pentru boala Parkinson stimulează producția de dopamină în diferite moduri, efectele lor tind să scadă în timp, așa că sunt necesare tratamente mai bune”, a declarat Evan Macosko din cadrul Broad Institute of MIT și Harvard.

Echipa lui Macosko a analizat celulele din substantia nigra a opt persoane care nu aveau Parkinson și au fost de acord să-și doneze creierul pentru cercetare după moarte.

Cercetătorii au folosit o tehnică relativ nouă, denumită secvențierea ARN-ului cu o singură celulă, care permite analizarea individuală a celulelor dintr-un țesut pentru a vedea care dintre genele lor sunt active și produc proteine. Ei au descoperit faptul că în substantia nigra există 10 subtipuri diferite de celule producătoare de dopamină.

După aceea, cercetătorii au folosit aceeași tehnică pe creierul a 10 persoane decedate care aveau fie boala Parkinson, fie cu o afecțiune similară numită demență cu corpi Lewy. Ei au descoperit faptul că doar unul dintre subtipurile de celule ale creierului existau într-un număr mai redus decât în mod normal, sugerându-se faptul că multe astfel de celule au murit în timp ce oamenii erau în viață.

„În creierul unui adult sănătos există aproximativ 100.000 de astfel de celule. Este un subset foarte mic și este ca și cum ai căuta un ac într-un car de fân”, a declarat Macosko.

Descoperirile ar trebui să conducă la o mai bună înțelegere a cauzelor bolii Parkinson și la o modalitate de a evalua potențialele tratamente. Cercetătorii ar putea testa noi medicamente dacă vor reuși să crească aceste tipuri de celule într-un mediu de laborator. De asemenea, unele grupuri încearcă să dezvolte celule producătoare de dopamină, care ar putea fi transplantate în creierul persoanelor cu Parkinson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.