Acasă Stil de Viață CEI MAI IMPORTANȚI FACTORI CARE AJUTĂ LA PRELUNGIREA VIEȚII

CEI MAI IMPORTANȚI FACTORI CARE AJUTĂ LA PRELUNGIREA VIEȚII

116
0
(c) Tatsiana Plotilova / Alamy Stock Photo

Contrar opiniilor generale, pierderea în greutate nu va ajuta neapărat la prelungirea vieții. Cercetătorii au determinat faptul cei mai importanți factori ai unei vieți lungi și sănătoase sunt mobilitatea, forța și echilibrul.

Lisa Underland și colegii acesteia din cadrul Spitalului de Copii din Montefiore, New York, au descoperit acest lucru atunci când au analizat rezultatele femeilor în vârstă, care au participat la un studiu de lungă durată.

„Am o mulțime de membri ai familiei care sunt în vârstă și vorbesc mult despre pierderea în greutate. Acesta este un subiect despre care se vorbește mult în mass-media, în societatea noastră și în cercurile medicale”, a declarat Underland.

Pentru a obține o imagine mai bună a legăturii dintre pierderea în greutate și mortalitate, Underland și colegii ei au analizat datele colectate în cadrul Women’s Health Initiative, o serie de studii care au implicat mai mult de 161.000 de voluntari din SUA și care rulează încă din anul 1992.

Echipa a analizat 5039 de femei care aveau, în anul 2012, vârste de peste 65 de ani, vârsta medie fiind de 79 de ani. În această perioadă, fiecare femeie a trecut printr-o serie de teste pentru a determina puterea fizică, echilibrul și mobilitatea, care au inclus, de exemplu, măsurarea forței de prindere și a capacității lor a se ridica de pe scaun.

De asemenea, Underland și colegii ei au luat în calcul greutatea pe care femeile au acumulat-o sau pierdut-o pe toată perioada studiului, adică într-un interval de 14-18 ani. Ulterior, cercetătorii au determinat numărul de femei care erau încă în viață la aproximativ cinci ani după ce au susținut testele.

Echipa a descoperit faptul că femeile care au slăbit aveau o probabilitate de deces mai mare în perioada care a precedat testele decât cele care nu au pierdut în greutate. Persoanele care au pierdut 5% din greutatea corporală în anii ce au precedat testele au avut cu 61% mai multe șanse de a deceda în următorii cinci ani.

Este puțin probabil ca scăderea în greutate să fi fost cauzată de boli, deoarece femeile care sufereau de cancer au fost excluse din studiu, iar echipa a controlat alte afecțiuni care ar putea afecta greutatea.

Oamenii care au avut rezultate bune în testele fizice păreau să aibă cele mai bune șanse de supraviețuire. Femeile care au obținut scoruri pentru forță, echilibru și mobilitate în cuartila superioară au avut cu 71% mai multe șanse de supraviețuire în următorii cinci ani decât cele ale căror scoruri se aflau în cuartila inferioară.

Pe de altă parte, creșterea în greutate nu a avut niciun efect asupra mortalității. „Această informație nu înseamnă că este bine ca o persoană să consume alimente nesănătoase. Pentru a avea o viață lungă este nevoie ca o persoană să facă mișcare și să aibă o dietă sănătoasă”, a declarat Underland.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.