Acasă Stil de Viață SINDROMUL IMPOSTORULUI POATE CONDUCE LA PERFORMANȚE SPORITE

SINDROMUL IMPOSTORULUI POATE CONDUCE LA PERFORMANȚE SPORITE

45
0
(c) SFIO CRACHO/Shutterstock

Conform unui nou studiu, oamenii cu „sindromul impostorului”, care se simt necalificați pentru locurile lor de muncă, tind să devină angajați mai buni, deoarece aceștia se străduiesc mai mult să fie simpatici, empatici și colaborativi.

Termenul de „sindromul impostorului” a fost inventat în anul 1978 de doi psihologi care au studiat femeile cu cariere ilustre. Aceste femei încă mai credeau că „nu sunt potrivite” pentru acele posturi și erau de părere că au ajuns pe acele poziții distinse datorită unor circumstanțe norocoase sau din greșeală.

Cercetătorii au descoperit faptul că, deși ele tind să fie mai frecvente în rândul femeilor și al grupurilor minoritare din punct de vedere etnic, aceste gânduri afectează oameni din toate mediile.

Sindromul impostorului poate fi dăunător pentru bunăstarea unei persoane, deoarece acesta este asociat cu anxietatea și stima de sine scăzută. Pentru multă vreme s-a presupus faptul că sindromul împiedică obținerea unor performanțe deosebite în domeniul muncii. Totuși, nimeni nu a verificat experimental acest lucru.

Basima Tewfik din cadrul MIT Sloan School of Management din Cambridge, Massachusetts, a măsurat nivelurile sindromului impostorului în cazul unui grup format din 155 de angajați ai unei firme de consultanță în investiții din SUA. Participanților li s-au prezentat declarații scrise precum „La locul de muncă, alții cred că am mai multe cunoștințe sau abilități decât cred că am”, după care aceștia au fost rugați să evalueze cât de des s-au regăsit în situațiile respective.

După aceea, Tewfik le-a cerut supervizorilor să evalueze performanța și abilitățile interpersonale ale participanților, întrebând cât de mult sunt de acord cu propoziții precum „Acest angajat creează relații de lucru eficiente cu alți colegi”. În general, angajații cu sindromul impostorului au fost evaluați ca având abilități interpersonale mai bune decât colegii lor mai încrezători și au fost considerați la fel de competenți.

„Oamenii cu sindromul impostorului erau practic persoanele cu care ai vrea să lucrezi”, a declarat Tewfik.

Într-un alt experiment, Tewfik a cerut unui grup format din 70 de medici stagiari să analizeze istoricul unui pacient cu o migrenă sau o infecție cu transmitere sexuală, care era interpretat de un actor. Stagiarii care prezentau un nivel mai ridicat al sindromului, aveau o probabilitate de a pune un diagnostic corect la fel e mare ca și ceilalți. Înregistrările video ale interacțiunilor, care au fost evaluate în mod independent, au relevat faptul că medicii cu sindromul impostorului erau mai predispuși să ofere declarații referitoare la dificultățile prin care trece pacientul, să pună întrebări ulterioare, să facă contact vizual, să dea din cap, să folosească gesturi cu mâinile deschise și să vorbească pe un ton receptiv și agreabil.

„Persoanele cu sindromul impostorului pot avea abilități interpersonale mai bune, deoarece ele încearcă, în mod inconștient, să compenseze inaptitudinea percepută de sine. Așadar, ele sunt mai amabile și mai ușor de înțeles. Este posibil ca acest lucru să fie cel care contribuie de fapt la succesul în anumite privințe”, a declarat Tewfik.

Terry Fitzsimmons din cadrul Universității din Queensland, Australia, consideră faptul că sindromul impostorului poate fi unul cu impact pozitiv. „Dacă simți că trebuie să faci mai mult pentru a compensa deficiențele tale percepute, atunci acesta va genera performanța și rezultatele în carieră. Totuși, această dorință poate conduce și la stres și surmenaj”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.