Acasă COVID-19 MOLNUPIRAVIR: CUM FUNCȚIONEAZĂ MEDICAMENTUL ÎMPOTRIVA COVID-19?

MOLNUPIRAVIR: CUM FUNCȚIONEAZĂ MEDICAMENTUL ÎMPOTRIVA COVID-19?

105
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Molnupiravir, un medicament antiviral care poate fi administrat acasă, a fost aprobat de autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie, la data de 4 noiembrie 2021. Acesta este primul medicament administrat pe cale orală, care a fost aprobat pentru utilizare împotriva COVID-19.

Medicamentul, care poartă numele de marcă Lagevrio, a fost dezvoltat de companiile farmaceutice Ridgeback Biotherapeutics și Merck, Sharp și Dohme (MSD). Marea Britanie a comandat 480.000 de unități.

Secretarul pentru Sănătate și Asistență Socială din Marea Britanie, Sajid Javid, a descris medicamentul ca fiind unul care „schimbă jocul”. „Acest antiviral va fi o completare excelentă la medicamentele utilizate împotriva COVID-19”, a declarat Sajid.

Ce este molnupiravir?

Medicamentul antiviral molnupiravir a fost dezvoltat inițial pentru a trata gripa. Deoarece este un medicament oral, poate fi administrat și acasă, în timp ce alte tratamente sunt administrate intravenos sau injectate de un specialist din domeniul sănătății.

Cum acționează molnupiravir?

Molnupiravir acționează prin perturbarea reproducerii virusului.

Odată ce virusul pătrunde în celulele corpului, își replică genomul, care nu este format din ADN, ci ARN (acid ribonucleic). Acești genomi replicați sunt apoi transformați în particule virale complete, care ies din celulă și continuă să se răspândească în corp.

Cu toate acestea, moleculele de molnupiravir sunt absorbite de celulele infectate cu virus, unde sunt transformate într-o versiune defectuoasă a blocurilor de construcție ale ARN. Deci, atunci când virusul încearcă să se replice, particulele de virus rezultate au materialul genetic defect și nu se mai pot reproduce. Acest lucru înseamnă că încărcătura virală ar trebui să rămână scăzută, ceea ce reduce riscul de boli grave.

Deoarece molnupiravir vizează ARN-ul pe care virusul SARS-CoV-2 îl folosește ca element de bază, ar trebui să fie la fel de eficient împotriva tuturor variantelor de coronavirus.

„Acest mecanism de acțiune are unele limitări și medicamentul nu poate fi administrat femeilor însărcinate, din cauza riscului de a afecta copilul nenăscut”, a declarat profesorul Penny Ward, profesor în medicină farmaceutică, în cadrul King’s College din Londra.

Cât de eficient este molnupiravirul?

„În studiile clinice, Lagevrio s-a dovedit a fi eficient în reducerea cu până la 50% a riscului de spitalizare sau deces pentru adulții suferinzi de COVID-19”, a declarat profesorul Sir Munir Pirmohamed, președinte al Comisiei pentru Medicamente Umane.

În cadrul unui studiu, care nu a fost revizuit, 775 de pacienți care au fost infectați recent cu COVID-19 au primit fie molnupiravir, fie un medicament placebo. În grupul cu molnupiravir, 7,3% au fost internați și niciun pacient nu a murit; 14,1% din grupul placebo au fost spitalizați și au existat opt decese.

„În urma unei analize riguroase a datelor de către oamenii de știință și clinicienii noștri experți, suntem mulțumiți că Lagevrio (molnupiravir) este sigur și eficient pentru cei cu risc de a dezvolta boala severă COVID-19 și i-am acordat aprobarea”, a declarat Dr. June Raine, Director executiv al Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate din Marea Britanie (MHRA).

Cu toate acestea, medicamentul trebuie administrat în termen de cinci zile de la apariția simptomelor; fiind ineficient dacă este administrat după spitalizarea pacientului.

Cui i se va prescrie molnupiravir?

MHRA a aprobat utilizarea molnupiravirului pentru pacienții cu COVID-19 (cazuri ușoare până la moderat) și cu cel puțin un factor de risc, cum ar fi obezitatea, bătrânețea, diabetul sau bolile de inimă.

Medicamentul poate fi oferit caselor de îngrijire și prescris pacienților vulnerabili de către medicii de familie

La început, tratamentul va fi administrat atât pacienților vaccinați, cât și celor nevaccinați din Marea Britanie, ca parte a unui studiu național pentru a colecta mai multe date despre eficacitatea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.