Acasă COVID-19 COVID-19 POATE AVEA UN IMPACT PE TERMEN LUNG ASUPRA CREIERULUI

COVID-19 POATE AVEA UN IMPACT PE TERMEN LUNG ASUPRA CREIERULUI

70
0
(c)

S-a remarcat de mult timp că pacienții diagnosticați cu COVID-19 pot suferi de o gamă largă de simptome neurologice, cum ar fi dureri de cap, confuzie și pierderea gustului și a mirosului.

Acestea sunt adesea primele simptome ale infecției cu SARS-CoV-2 care pot fi severe și de lungă durată. De asemenea, simptomele respective apar la pacienți indiferent de vârstă sau de prezența altor afecțiuni medicale. Dar se cunosc puține lucruri despre modul exact în care boala afectează creierul și sistemul nervos central.

În prezent, un grup de cercetători din cadrul Universității Tulane din New Orleans, SUA, a publicat primul studiu cuprinzător care investighează efectele COVID-19 în creierul primatelor non-umane.

Aceștia au descoperit faptul că subiecții infectați cu SARS-CoV-2 au prezentat semne de inflamație severă și răni, care indică o reducere a fluxului de sânge sau de oxigen în creier, leziuni ale neuronilor și zone mici de sângerare.

Mai mult, acest tip de leziuni a fost observat și la subiecții care nu au prezentat semne de boală respiratorie severă în urma infecției, ceea ce poate oferi o perspectivă asupra gamei de simptome neurologice asociate cu COVID pe termen lung, susțin cercetătorii.

„Deoarece subiecții nu au prezentat simptome respiratorii semnificative, nimeni nu se aștepta ca aceștia să aibă severitatea bolii pe care am găsit-o în creier”, a declarat autorul principal Tracy Fischer, dr., investigator principal și profesor asociat de microbiologie și imunologie în cadrul Centrului Național de Cercetare a Primatelor Tulane.

Studiul a fost lansat în primăvara anului 2020, în cadrul căruia cercetătorii au studiat mostre de țesut cerebral, prelevate de la patru macaci rhesus și patru maimuțe verzi africane care fuseseră infectate cu SARS-CoV-2, împreună cu mostre de la două animale neinfectate din fiecare specie cu scop de control.

De asemenea, descoperirile reflectă rezultate similare cu cele din studiile de autopsie efectuate la oamenii care au murit din cauza COVID-19, sugerând că macacii rhesus și maimuțele verzi africane pot fi considerate model pentru studierea modului în care oamenii experimentează boala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.