Acasă Stil de Viață SCHIMBAREA STILULUI DE VIAȚĂ PENTRU REDUCEREA IMPACTULUI UMAN ASUPRA CLIMEI

SCHIMBAREA STILULUI DE VIAȚĂ PENTRU REDUCEREA IMPACTULUI UMAN ASUPRA CLIMEI

31
0
(c) Joshua Resnick/Shutterstock

Conform unui consilier științific din Marea Britanie, abordarea problemelor climatice va necesita schimbări de comportament (precum reducerea consumului de carne), diminuarea numărului de zboruri efectuate, precum și dezvoltarea de tehnologii mai ecologice.

Împreună cu mai mulți consilieri științifici seniori din întreaga lume, Patrick Vallance a emis o declarație înaintea summitului COP26, care a avut loc în data de 31 octombrie în Glasgow, Marea Britanie. Acesta a cerut liderilor să ia măsuri urgente pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C peste nivelurile preindustriale. El a avertizat cu privire la faptul că depășirea acestui prag va conduce la consecințe severe și la modificări climatice ireversibile.

În cadrul declarației, care a fost semnată de aproape 40 de lideri din comunitatea științifică, s-a menționat faptul că limitarea creșterii temperaturilor la 1,5°C este încă posibilă numai prin reduceri abrupte ale emisiilor globale până în anul 2030 și prin atingerea nivelului de emisii zero nete până în anul 2050.

Consilierii au declarat faptul că stabilizarea climei va limita creșterea nivelului mărilor și evenimentele meteorologice extreme, va îmbunătăți prosperitatea și va proteja sănătatea oamenilor și natura.

Ei au adăugat faptul că abordarea schimbărilor climatice va necesita o colaborare internațională intensă în cercetare și inovare pentru a dezvolta și furniza noi soluții în toate sectoarele economiei globale.

„Acțiunea de adaptare la consecințele schimbărilor climatice, care sunt deja inevitabile, este critică”, au avertizat aceștia.

În cadrul declarației se mai menționează faptul că limitarea încălzirii „va necesita acțiuni rapide, urgente și susținute și transformări comportamentale, socioeconomice și tehnologice semnificative în întreaga lume. Acest lucru trebuie să înceapă cu extinderea și implementarea rapidă a unei game largi de soluții tehnologice.”

„Guvernele ar trebui să se concentreze pe operarea și extinderea tehnologiilor verzi existente în următorul deceniu, accelerarea dezvoltării următoarelor generații de echipamente și implicarea fiecărei părți a societății în tranziția ecologică, care trebuie să fie accesibilă și echitabilă”, au adăugat consilierii.

Vallance a declarat faptul că mesajul către liderii mondiali este acela că „limitarea  încălzirii la pragul de 1,5°C este realizabilă, dar necesită acțiuni imediate. Acesta este deceniul cercetării și dezvoltării. Este necesară elaborarea unor planuri detaliate și a unor tehnologii mai ecologice. De asemenea, este nevoie de o schimbare de comportament și de monitorizare, inclusiv a emisiilor de dioxid de carbon.”

Atunci când a venit vorba de schimbările comportamentale, Vallance a menționat faptul că este nevoie de reducerea consumului de carne și limitarea zborurilor.

„De asemenea, trebuie să existe și progrese tehnologice, astfel încât transportul ecologic să devină un lucru implementat la scară globală. O serie de lucruri mici se transformă într-o mare schimbare. Acele lucruri mici, care par să nu fie foarte importante, sunt importante atunci când sunt realizat de mai multe milioane de oameni. Majoritatea tehnologiilor necesare pentru a trece la o lume mai verde sunt disponibile deja. Nu ne putem pune speranțele într-o nouă tehnologie magică, care să apară în anii următori și care să rezolve problema. Alegerea ecologică trebuie să fie alegerea ușoară, inclusiv în ceea ce privește prețul și comoditatea. Oamenii au nevoie de o înțelegere clară a faptului că diferența la nivel global va putea fi realizată prin schimbările la nivel individual”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.