Un studiu genetic a ajutat la clarificarea modului în care insulele polineziene din centrul și sudul Pacificului au fost populate în ultimii o mie de ani.
Alexander Ioannidis și colegii săi din cadrul Universității Stanford, California, au analizat ADN-ul a 430 de persoane de origine polineziană pentru a-și descoperi strămoșii genetici.
Polinezia este alcătuită din aproximativ 1.000 de insule care se întind pe o treime din suprafața lumii. Aceasta include Noua Zeelandă, Hawaii, Insula Paștelui (Rapa Nui) și Samoa.
Se crede că oamenii din Asia au fost primii care au locuit în Samoa, în urmă cu aproximativ 3.000 de ani. Acești oameni, care probabil au folosit canoe cu dublă carenă, au continuat să populeze alte câteva insule din Pacific.
„Am avut o idee generală despre cum au fost populate insulele din Polinezia. Dar acesta este primul studiu care ne oferă o imagine mult mai detaliată”, a declarat Ioannidis.
Cercetătorii au trebuit mai întâi să afle ordinea în care au fost descoperite insulele.
Aceștia s-au folosit de un fenomen genetic numit efectul fondator, în care există o variație genetică redusă în cadrul unei populații, dacă există puțini membri inițiali. Acest lucru se poate întâmpla atunci când un număr mic de oameni se stabilesc pe o insulă. Dacă o submulțime a acestei populații continuă să se stabilească pe o altă insulă, apare un al doilea efect fondator, reducând din nou diversitatea genetică într-un mod subtil, dar detectabil și așa mai departe.
Comparând diversitatea ADN-ului de pe insule, echipa a reușit mai întâi să determine de unde provin populațiile. Potrivit cercetătorilor, prima migrație peste ocean a fost din Samoa spre Insulele Cook, o călătorie de 1.550 de kilometri, în jurul anului 830 d.Hr.
Echipa a stabilit ulterior date mai clare ale migrațiilor prin compararea ADN-ului participanților la studiu. Dacă doi polinezieni de pe insule diferite au părți identice specifice în ADN-ul lor, înseamnă că împărtășesc un strămoș.
„Cu fiecare generație îndepărtată de acel strămoș, această parte comună a ADN-ului devine din ce în ce mai mică”, a declarat Ioannidis. Astfel, cu cât ADN-ul comun este mai mic, cu atât a trecut mai mult timp de când strămoșul respectiv era în viață, oferind o idee mai bună pentru momentul în care strămoșul a migrat.
Cercetătorii au descoperit că Insula Paștelui a fost probabil una dintre ultimele insule care au fost populate, în jurul anului 1100 d.Hr. Renumită pentru statuile sale megalitice misterioase, populația acesteia este strâns legată de populațiile de pe insulele Marquesas și Raivavae, ambele situate la peste 3.500 de kilometri de Insula Paștelui, potrivit noii analize.
Toate cele trei grupuri de insule găzduiesc statui impunătoare, care nu se regăsesc în restul Polineziei. Analiza genetică sugerează că același grup de oameni a făcut toate aceste structuri megalitice.
Rezultatele se leagă de cercetările anterioare, care sugerează că polinezienii au interacționat cu amerindienii tot în această perioadă.
„Încă nu știm scopul acestor statui, dar știm că provin din această cultură eroică”, susține Ioannidis.
„Este foarte important să înțelegem istoria Polineziei de Est, pentru că este ultima regiune colonizată de oameni. Acest nou studiu se adaugă la o imagine nuanţată cu privire la ordinea și direcția acestor călătorii umane inițiale”, relevă Cosimo Posth din cadrul Universității din Tübingen, Germania.
