Xiaomi, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a anunțat dezvoltarea unei noi perechi de ochelari AR, denumită „Xiaomi Smart Glasses”. Deși reprezentanții companiei au numit acest dispozitiv „concept”, majoritatea dispozitivelor „concept” produse anterior de Xiaomi s-au transformat în produse reale. Pentru moment, nu există o dată de lansare sau un preț, dar se pare că acesta este un dispozitiv funcțional, care se aseamănă cu Google Glass sau Snapchat Spectacles.
Ochelarii Smart se aseamănă cu o pereche de ochelari de vedere ușor voluminoși, care prezintă o cameră de 5MP într-un colț și un sistemul de afișare în celălalt. Sistemul de afișare microLED proiectează imaginea într-o serie de obiective și apoi într-un obiectiv cu ghid de undă numai pentru ochiul drept. Aranjarea unui microLED într-o pereche de ochelari nu a fost un proces ușor. Oficialii companiei Xiaomi au declarat faptul că cipul are o dimensiune de 2,4 mm x 2,02 mm și conține pixeli individuali cu o dimensiune de 4 μm. Marele compromis este acela că sistemul microLED este de fapt monocrom: ochelarii pot afișa doar culoarea verde.
Cea mai populară pereche de ochelari AR de pe piață este Snapchat Spectacles, iar aceștia adoptă o abordare mai avansată a viziunii, ei dispunând de două lentile cu ghid de undă color. În timp ce Xiaomi folosește un panou microLED, Snapchat pare să utilizeze proiectoare DLP de mici dimensiuni.
Ochelarii inteligenți Xiaomi nu par să se concentreze prea mult pe redarea obiectelor 3D. Având un singur obiectiv de afișare, ochelarii nu pot afișa imagini 3D. Prin contrast, ochelarii Snapchat sunt o platformă reală de realitate augmentată cu două lentile, viziune stereoscopică și plasarea 3D a obiectelor virtuale în lumea reală pe baza perspectivei purtătorului.
Software-ul este elementul care face un dispozitiv util și o mare problemă a ochelarilor AR este aceea că nu există niciun sistem de operare AR, magazin de aplicații sau ecosistem de aplicații. În clipul de prezentare, oficialii companiei Xiaomi au prezentat cinci funcții foarte importante: notificări, apeluri telefonice, hărți, fotografiere și traducere. Compania folosește o versiune foarte personalizată de Android pentru sistemul de operare și „XiaoAI AI Assistant” pentru comanda vocală. Acestea sunt principalele moduri de interacțiune cu ochelarii.
La fel ca un ceas inteligent, ochelarii dispun atât de capabilități de procesare, care permit „rezolvarea în mod independent a unor funcții precum navigarea, realizarea fotografiilor, teleprompterul și traducerea textului și a fotografiilor în timp real” și asocierea smartphone-urilor, pentru oglindirea notificărilor și efectuarea apelurilor.
Ochelarii folosesc un procesor ARM quad-core. Pe lateralul dispozitivului există un touchpad, iar de-a lungul marginii inferioare a brațului drept sunt situate trei butoane.