Acasă Sănătate ALERGIILE ALIMENTARE AR PUTEA FI ELIMINATE

ALERGIILE ALIMENTARE AR PUTEA FI ELIMINATE

65
0
(c) Michelle D’urbano

Reacțiile alergice la produsele alimentare devin o problemă din ce în ce mai mare, punând viața oamenilor în pericol. Vestea bună este că putem schimba acest lucru, susține Kari Nadeau.

Alergiile alimentare se află într-o continuă creștere. În Statele Unite, se estimează faptul că peste 10% din populația adultă prezintă o alergie la arahide, crustacee, lactate sau alte alimente. În Regatul Unit, în ultimele trei decenii, numărul de spitalizări din cauza alergiilor alimentare a crescut de până la 5 ori. Din fericire, cercetătorii încearcă să inverseze acest aspect, astfel încât, într-o bună zi, reacțiile potențial letale să facă parte din domeniul trecutului.

Cele mai comune tipuri de alergii alimentare sunt declanșate de anticorpii pe care oamenii îi produc, denumiți imunoglobulină E sau IgE. Acești anticorpi au fost descoperiți la mijlocul anilor 1960, dând startul unei noi ere de cercetare privind alergiile, care se continuă și prezent. Primele descoperiri au condus la apariția a mii de studii, care prezintă o imagine complexă a modului în care funcționează alergiile, sugerând modalități prin care le putem preveni și trata.

Când cineva are o alergie alimentară, imunoglobina IgE declanșează un răspuns atunci când sistemul imunitar intră în contact cu acel aliment. În esență, organismul percepe alimentul ca un inamic, eliberând histamină și alte substanțe chimice inflamatorii, în încercarea de a i se opune. Acest lucru cauzează diverse simptome, care variază de la mâncărime și strănut la respirație șuierătoare și chiar șoc anafilactic. Rezultatul poate fi divers, de la un mic inconvenient până la deces.

Nu s-a descoperit încă de ce, uneori, organismul percepe substanțele inofensive ca fiind inamici, însă, în prezent, se cunosc mult mai multe informații privind stoparea acestui proces.

Vechea zicală „prevenirea este mai bună decât vindecarea” este valabilă și în cazul alergiilor alimentare. În acest sens, Kari Nadeau și colegii săi utilizează un ghid de măsuri preventive în timpul copilăriei, format din următorii factori: dietă, murdărie, câini, piele uscată, detergenți și vitamina D. Studiile au arătat faptul că oamenii pot prezenta un risc scăzut privind dezvoltarea unei alergii, dacă în timpul copilăriei au avut o alimentație variată, nivelul vitaminei D aflat în parametrii normali, locuiesc într-o casă cu un câine, evită pielea uscată și sunt expuși la murdărie. Toate aceste lucruri le permite acestora să dezvolte un bun microbiom. De asemenea, utilizarea detergenților duri a fost asociată cu o creștere a IgE.

Există dovezi care sugerează faptul că, atunci când copiii consumă alimente potențial alergenice, sistemul lor imunitar devine mai puternic.

Evident, pentru majoritatea oamenilor care prezintă alergii alimentare, o astfel de prevenire nu reprezintă cea mai bună variantă. Cu toate acestea, pot exista și alte posibilități.

În prezent, majoritatea intervențiilor utilizate vizează sistemul imunitar, în încercarea de a modifica răspunsul său la potențiali alergeni. O tehnică, cunoscută sub numele de imunoterapie alergenică, implică creșterea lentă a expunerii la un aliment problemă. Începând cu doze foarte mici, organismul pare a fi capabil să nu-l mai identifice ca o amenințare. Oamenii cu reacții alergice la arahide, ou, lapte sau alte alimente, au avut succes folosind această metodă. Cu toate acestea, imunoterapia necesită expunerea regulată la potențiali alergeni, fapt ce poate provoca efecte secundare.

De asemenea, există medicamente anti-IgE care pot să blocheze anticorpii implicați și să ajute la creșterea rezistenței la un anumit tip de alergen, înainte de îmbolnăvire. Acestea pot fi deosebit de utile atunci când sunt utilizate cu imunoterapia alergenică, ajutând oamenii să nu mai prezinte reacții alergice.

Vaccinurile împotriva alergiilor reprezintă o altă opțiune. Acestea funcționează prin modificarea răspunsului imun al organismului la un anumit aliment, astfel încât pacientul să nu se îmbolnăvească. Un exemplu în acest caz este un vaccin, care a fost utilizat pentru a trata oamenii cu alergii la arahide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.