Un plasture, de dimensiuni reduse, care va permite pacienților să-și administreze vaccinul și să-și monitorizeze eficacitatea acestuia în organism, se află în curs de dezvoltare.
Cercetătorii susțin faptul că primul vaccin împotriva coronavirusului, de tip plasture inteligent, se află în curs de dezvoltare în Țara Galilor.
Dispozitivul, care funcționează precum un plasture de nicotină, este special conceput pentru a permite pacienților să-și autoadministreze vaccinul și de a putea monitoriza răspunsul imunitar al organismului.
Plasturele va utiliza micro-ace, cu dimensiuni de ordinul milionimilor de metru, pentru a penetra bariera cutanată a unui pacient și a administra vaccinul într-un mod mai puțin invaziv decât un ac hipodermic tradițional.
Dispozitivul măsoară simultan răspunsul inflamator al pacientului la vaccinare prin monitorizarea biomarkerilor din piele, în timp ce este fixat pe brațul acestuia prin intermediul unei benzi sau bride.
Se consideră faptul că monitorizarea în timp real a eficacității vaccinului va accelera izolarea viitoarelor focare de COVID-19.
Cercetătorii din cadrul Universitășii Swansea susțin faptul că aceste dispozitive sunt ușor de distribuit, iar fabricarea acestora ar implica costuri reduse, extinzând astfel activitatea de aplicare a acestora și în cazul altor boli infecțioase, în viitor.
Se preconizează că un prototip al dispozitivului va fi dezvoltat până la sfârșitul lunii martie, cu scopul de a fi prezentat pentru studii clinice și comercializat în termen de trei ani.
Coordonatorul proiectului, dr. Sanjiv Sharma, a declarat faptul că măsurarea rapidă a eficacității vaccinurilor „va aborda o nevoie clinică nesatisfăcută și va oferi o abordare inovatoare a dezvoltării vaccinurilor”.
„Monitorizarea în timp real a platformei presupune rezultate rapide, pentru a permite o izolare mai rapidă a virusului COVID-19. Dispozitivul pentru administrarea vaccinului, cu un preț accesibil, va asigura revenirea în condiții de siguranță la locul de muncă și gestionarea valurilor ulterioare de focare de COVID-19”, a declarat Sharma.
„Dincolo de pandemie, scopul acestui plasture inteligent ar putea fi extins pentru aplicarea în cazul altor boli infecțioase, deoarece natura platformei permite adaptarea rapidă la diferite boli infecțioase.”
„În prezent, pregătim platforma și sperăm să realizăm studii clinice umane privind livrarea transdermică, în parteneriat cu Colegiul Imperial din Londra, în pregătirea implementării finale a dispozitivului”.
Proiectul, intitulat Dispozitive inteligente de vaccinare pentru livrarea vaccinului împotriva COVID-19, este finanțat de guvernul Țării Galilor și Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene.