Atenuarea procesului de încălzire globală, cu o valoare a temperaturii de 1,5 °C peste nivelurile preindustriale, va fi posibilă doar dacă pădurile planetei vor fi protejate, acestea acționând în mod colectiv ca un bazin de dioxid de carbon. Totuși, maximizarea acestui bazin nu va fi ieftină, costurile putându-se ridica până la 393 miliarde de dolari pe an.
Kemen Austin și colegii acesteia din cadrul RTI International, o companie de cercetare nonprofit din SUA, au examinat costurile financiare cu privire la atenuarea impactului gazelor cu efect de seră cu ajutorul pădurilor.
Aceștia estimează faptul că, anual, până în anul 2055, ar putea fi captate 6 gigatone de CO2, din cadrul pădurilor, dar asta doar dacă administratorii silvici sunt motivați să păstreze pădurile intacte. Costul acestei schimbări s-ar ridica până la 281 dolari per tonă de CO2.
Cercetătorii au utilizat un model economic, cunoscut sub numele de Modelul Global al Lemnului, care analizează sectorul forestier global și prezice modul în care practicile de gestionare ale pădurilor și emisiile de gaze cu efect de seră vor fi afectate de costurile cu privire la aceste emisii.
„De exemplu, un administrator de păduri ar putea decide să prelungească pauzele dintre exploatări și, astfel, să se poată stoca carbon suplimentar, dacă acesta va primi o plată compensatorie, dat faptul că veniturile vor scădea din cauza perioadelor mai scurte de exploatare”, a declarat Austin.
De asemenea, managerii pot fi încurajați să dedice mai multe eforturi în ceea ce privește împăduririle, adică plantarea copacilor în zone care nu au fost anterior păduri.
Cercetătorii au descoperit faptul că descurajarea defrișărilor tropicale, cu ajutorul unor compensații financiare, ar avea cel mai mare impact, acesta fiind de cel puțin 30% din totalul atenuării.
Totuși, modul de finanțare ar putea fi o problemă majoră. Având în vedere distribuția inegală a pădurilor la nivel mondial, Austin recunoaște că ar putea exista o povară financiară nejustificată asupra guvernelor din regiunile tropicale.
„Atenuarea schimbărilor climatice globale va necesita o diminuare în toate sectoarele economiei: industrie, transporturi, electricitate și, bineînțeles, păduri”, a declarat Austin.
„Protejarea, gestionarea și refacerea pădurilor este importantă pentru atenuarea schimbărilor climatice, dar are și beneficii importante, cum ar fi protejarea biodiversității”, a adăugat ea.