Acasă Robotică ROBOTUL CARE POATE EFECTUA COLONOSCOPII

ROBOTUL CARE POATE EFECTUA COLONOSCOPII

2120
0
(c) Universitatea din Leeds

Un robot care poate efectua colonoscopii, poate face această procedură mai simplă și mai puțin neplăcută.

Pietro Valdastri și colegii săi, din cadrul Universității din Leeds, Marea Britanie, au dezvoltat un braț robotic care utilizează un algoritm de învățare automata, pentru a muta o sondă flexibilă de-a lungul colonului.

Sonda este un endoscop magnetic, un tub prevăzut cu o camera video în partea frontală, pe care robotul îl controlează printr-un magnet extern corpului.

Sistemul poate funcționa fie autonom, fie controlat de către un operator uman, prin intermediul unui joystick, care împinge partea frontală a endoscopului de-a lungul colonului. Valdastri asociază controlul operatorului cu mișcarea intuitivă de a juca un joc video. De asemenea, sistemul păstrează evidența localizării și orientării endoscopului în interiorul colonului.

Endoscoapele convenționale utilizate în prezent, în timpul colonoscopiilor, sunt dificil de operat și necesită specialiști instruiți. „Gastroenterologii își pierd adesea simțul localizării”, a menționat Valdastri.

Sistemul robotizat utilizează un tip de inteligență artificială (IA), care a fost dezvoltată prin analizarea imaginilor obținute din interiorului colonului, care se aseamănă cu un tub. „Algoritmul identifică cercul negru din centrul imaginii, cerc ce reprezintă, de fapt, direcția pe care trebuie să o parcurgă vârful instrumentului”, a declarat Valdastri.

Cercetătorii au testat cu succes această metodă, în cadrul unui colon artificial, precum și în cazul a doi porci. Aceștia susțin faptul că procedura controlată magnetic poate fi mai puțin dureroasă decât colonoscopiile convenționale și ar putea fi utilizată de către pacienți, fără administrarea unui sedativ.

În anul 2021, echipa de cercetare intenționează să testeze această procedură, asupra a cinci voluntari sănătoși. Dacă procedura va avea succes, endoscopul magnetic va fi utilizat pentru efectuarea colonoscopiilor, în cazul pacienților cu boli inflamatorii intestinale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.