Acasă Stil de Viață EXERCIȚIILE DE YOGA REDUC SIMPTOMELE ANXIETĂȚII LA ADULȚI

EXERCIȚIILE DE YOGA REDUC SIMPTOMELE ANXIETĂȚII LA ADULȚI

66
0

Cercetările științifice sugerează că exercițiile de yoga, practicate în mod regulat, pot ajuta la îmbunătățirea simptomelor anxietății pe termen lung, dar nu este la fel de eficientă ca terapia de vorbire.

Cercetătorii, din cadrul Facultății de Medicină Grossman din New York, au descoperit că atunci când este vorba de tratarea tulburării de anxietate generalizată (GAD), o afecțiune cronică care provoacă anxietate pentru o gamă largă de situații și probleme, yoga are beneficii pe termen scurt, dar este mai puțin eficientă pe termen lung, în comparație cu terapia cognitivă comportamentală (CBT).

CBT este o terapie prin vorbire, care poate ajuta pacienții să facă față gândirii negative, prin gestionarea unor probleme copleșitoare, într-un mod mai pozitiv.

Cercetătorii susțin că unele persoane nu pot să se angajeze în acest proces sau nu au acces la această formă de terapie și, prin urmare, pot fi necesare opțiuni alternative.

Naomi M. Simon, profesor în cadrul departamentului de psihiatrie din cadrul NYU Langone Health, care este unul dintre autorii studiului publicat în JAMA Psychiatry, a declarat: „Tulburarea de anxietate generalizată este o afecțiune foarte frecventă, cu toate că mulți nu sunt dispuși sau capabili să primească tratamente bazate pe dovezi.”

„Constatările noastre demonstrează că practicarea de yoga, care este sigură si disponibilă pe o scară largă, poate îmbunătăți simptomele unor persoane cu această tulburare și ar putea fi un instrument valoros în cadrul unui plan de tratament general.”

Studiul a implicat 226 de bărbați și femei cu GAD, care au fost repartizați aleatoriu în trei grupuri, CBT, Kundalini yoga sau educație pentru managementul stresului.

Practica de yoga Kundalini constă în diferite exerciții de putere, precum și efectuarea diverselor tehnici de respirație, exerciții de relaxare și meditație.

Cei din grupul de gestionare a stresului au primit îndrumări cu privire la modul de gestionare a anxietății, cum ar fi reducerea alcoolului și a fumatului, înțelegerea importanței exercițiilor fizice și a unei alimentații sănătoase.

Toate programele de tratament au durat 12 săptămâni, cu ședințe săptămânale a câte două ore și zilnic 20 de minute de exerciții de acasă.

„Acest studiu sugerează că, cel puțin pe termen scurt, are un rezultat semnificativ pentru persoanele cu anxietate. Acestea ar trebui să încerce să practice yoga pentru a vedea dacă îi ajută.” A declarat Naomi M Simon, profesor în cadrul NYU Langone Health.

Rezultatele au arătat că 54% dintre persoanele din grupul de yoga au  observat o îmbunătățire a simptomelor, în comparație cu 33% din grupul de educație pentru managementul stresului.

Cercetătorii au spus ca printre cei care au fost tratați de CBT, 71% au îndeplinit criteriile de ameliorare a simptomelor.

După șase luni de monitorizare, cercetătorii au descoperit că, deși rezultatul CBT a rămas semnificativ mai bun decât educația pentru managementul stresului, yoga nu a mai fost la fel de eficient.

Potrivit experților, acest lucru sugerează că CBT are efecte de ameliorare a anxietății, pe termen lung.

Cu toate acestea, prof. Simon a spus că, în timp ce CBT este considerat tratamentul standard „de aur” pentru GAD, intervențiile alternative, cum ar fi yoga, ar putea ajuta la gestionarea stării de anxietate pentru cei care nu doresc să exploreze terapia de vorbire ca o opțiune.

Ea a declarat că cercetările viitoare sunt necesare pentru a înțelege cine este cel mai probabil să beneficieze de yoga pentru GAD, pentru a ajuta terapeuții să ofere recomandări personalizate ale tratamentului.

Prof. Simon a adăugat: „Acest studiu sugerează că, cel puțin pe termen scurt, există un rezultat semnificativ al practicării de yoga, pentru persoanele cu tulburare de anxietate generalizată, și ar trebui să încerce această metodă să vadă dacă funcționează pentru ei.”

„Yoga este tolerată, ușor accesibilă și are o serie de beneficii pentru sănătate.”

Ea a adăugat: „Avem nevoie de mai multe opțiuni pentru a trata anxietatea, deoarece persoanele vor răspunde la diferite intervenții, iar existența mai multor opțiuni poate ajuta la depășirea barierelor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.