În timp ce se îndrepta pe un coridor subteran îngust, o tânără ia o torță într-o mână, ce face ca funinginea să înnegrească tavanul înfiorător de deasupra ei. Ghidată de stive de pietre, din ce în ce mai adânci, în întunericul peșterii, ea și-a găsit în sfârșit premiul: o dâră roșie de sânge, în peretele luminat de foc. Au trecut 10.000 de ani până când o altă pereche de ochi a văzut-o din nou.
Acum, roca roșie sângerie, un mineral cunoscut sub numele de ocru, a fost găsit din nou, de această dată, de scafandri. Au fost primii oameni, după zeci de secole, care s-au întors în aceste peșteri, acum scufundate în apele mării. Oamenii de știință au confirmat că situl, care face parte acum dintr-un sistem de peșteri de coastă din Quintana Roo, Mexic, este unul dintre cele mai vechi situri miniere de ocru, din emisfera occidentală. Ocrul a fost folosit pentru picturile rupestre, decorarea corpului, tăbăcirea pieilor animalelor și, eventual, utilizat în compoziția medicamentelor. A fost un premiu pentru care minerii ar fi străbătut drumuri lungi pentru a-l obține, de la junglele din Mesoamerica, la pajiștile din Africa.
„Iubirea pentru lucrurile roșii și strălucitoare este o trăsătură umană destul de întâlnită. Este motivul pentru care cumpărăm mașini sport de această culoare”, spune Spencer Pelton, un arheolog din cadrul Universității din Wyoming, care nu a fost implicat în noua lucrare, dar care excava un cotlon preistoric de ocru în Wyoming.
Locul recent găsit este format din trei peșteri care au fost înecate de mările în creștere de acum 7.000 de ani. În anul 2017, scafandrii au explorat tunelurile din interiorul unei peșteri, numită Sagitario, observând secțiuni cu stalactite și stalagmite rupte, roci stranii, pereți și pardoseli împodobite, precum și plafoane de zgomot. Aceste secțiuni se aflau la sute de metri de gura peșterii, unde nu putea pătrunde niciun fascicul de lumină naturală.
În anul 2018, s-au întors cu arheologul din cadrul Universității McMaster, Eduard Reinhardt. Împreună au identificat alte zeci de gropi și șanțuri, pe care le-au luat drept dovadă a activității miniere. Au numit locul „La Mina”, termen provenit din limba spaniolă pentru „mină”. Datările cu radiocarburi au relevat că primele depozite au fost lăsate în urmă cu aproximativ 12.000 de ani, iar cele mai recente fiind de aproximativ 10.000 de ani. Cercetând fragmente minuscule de cărbune, oamenii de știință au aflat că funinginea provine de la copaci rășinoși.
Analizele ulterioare au arătat că acești mineri antici au excavat ocru de o calitate remarcabilă, relatează cercetătorii pentru revista Science Advances. Brandi MacDonald din cadru Universității din Missouri, care a condus analiza, explică că minerii au creat instrumente de săpat din materiale specifice. „De fapt, ei rupeau stalactitele de pe tavan și foloseau pietrele acestora pe post de ciocane, iar cu ajutorul lor construiau sonete pentru a smulge calcarul.”
În 2007, cercetătorii au descoperit rămășițele unei adolescente paleoamericane, în vârstă de 12.500 de ani, poreclită Naia, într-o altă peșteră, nu departe de Sagitario. Ca urmare a acestui fapt, arheologii au știut că oamenii, inclusiv femeile tinere, aveau acces în aceste peșteri.
Nu există nicio dovadă care să explice modul în care au fost folosite bogățiile minei. Mediul umed a degradat cele mai multe indicii arheologice. Conținutul de arsenic neobișnuit de mare se credea că era folosit ca un repelent eficient, afirmă MacDonald. Indiferent de utilizarea ei, mina pare să fi fost abandonată după aproximativ 2.000 de ani, înainte ca mările în creștere să inunde peșterile. Nu este clar de ce s-a oprit operațiunea minieră.
Christopher Davis, un antropolog cu sediul în Chicago, care studiază arta rupestră în America de Sud, spune că studiul ne este de ajutor, adăugând noi informații la ceea ce știm, deja, despre legăturile speciale ale oamenilor în ceea ce privește ocrul. Concluziile sugerează că oamenii au fost dispuși să treacă prin multe probleme pentru a-l dobândi, spune Pelton. „Suntem într-adevăr atrași de această substanță.”
