Acasă COVID-19 MĂSURI PENTRU URMĂTOAREA PANDEMIE

MĂSURI PENTRU URMĂTOAREA PANDEMIE

66
0
David Paul Morris/Bloomberg via Getty Images

Există deja un plan pentru a face față următoarei pandemii, dar va fi nevoie de bani pentru a-i utiliza eficient, atunci când este nevoie.

Pe măsură ce unele țări revin la normalitate, inevitabil, gândurile tuturor oamenilor se îndreaptă spre viitor. Ce avem de învățat, din greșelile făcute pe parcursul acestei pandemii de coronavirus, pentru a fi mai pregătiți pentru următoarea pandemie? Chiar dacă natura, sincronizarea și mortalitatea următorului virus nu pot fi cunoscute, există siguranța că acestea se vor întâmpla. Evenimentele care au condus la pandemia din prezent, demonstrează cum comerțul internațional tot mai mare și călătoriile internaționale pot fi blocate doar pe o perioadă scurtă de timp.

Într-o lume ideală, odată ce virusul va fi controlat corespunzător, liderii se vor reuni pentru a face un bilanț și pentru a realiza un plan detaliat, pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.

Cu toate acestea, chiar și în zonele în care restricțiile au fost ameliorate, această pandemie este departe de a se termina. În multe părți ale lumii, această perioadă reprezintă doar începutul restricțiilor.

Cu toate acestea, nu ne putem permite să așteptăm ca efectele coronavirusului să se termine, înainte de a ne pregăti pentru următorul virus. Există însă o veste bună: a fost realizat un plan. Chiar dacă nu este perfect, este un punct de plecare decent, un plan mai cuprinzător.

Pentru început, reglementările internaționale, convenite de aproape 200 de țări, stabilesc exact cum să identifice o potențială pandemie, intervalul de timp pentru declanșarea alarmei și chiar cele mai bune practici pentru colaborarea internațională.

Poate fi o chestiune de reformare. „Lumea trebuie să se pregătească pentru pandemii, în același mod serios în care se pregătește pentru război”, a declarat Bill Gates. Majoritatea țărilor mențin apărarea militară extinsă, cu costuri mari, în speranța de a nu le mai folosi niciodată.

Populația lumii a devenit conștientă, cum un virus poate ucide oameni și distruge economii. Protejarea împotriva acestei amenințări nu mai poate fi considerată un lux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.