Strămoșii oamenilor ar fi putut deveni pasionați de muzică cu scopul de a-și etala abilitățile cu privire la efectuarea salturilor dintre copaci.
Motivul pentru care oamenii produc și apreciază muzica este un mister evolutiv. „Muzica este o parte extrem de importantă a vieții noastre și implică adesea emoții puternice”, a declarat Edward Hagen din cadrul Universității din Washington. Totuși, el este de părere că motivul pentru care muzica are un efect atât de puternic asupra oamenilor încă nu este înțeles pe deplin.
David Schruth și colegii acestuia, din cadrul Universității din Washington, au elaborat o nouă teorie. Aceștia sunt de părere că bazele muzicii umane s-au format în urmă cu 50 de milioane de ani, atunci când au apărut primele primate. În urma analizei unor fosile, s-a descoperit faptul că acele primate timpurii se deplasau prin păduri sărind dintr-un copac în altul. Acesta era un mod periculos de a călători, care se baza pe o coordonare extrem de bună și control muscular.
Schruth și colegii acestuia susțin faptul că primatele timpurii căutau parteneri sexuali care erau acrobați pricepuți, iar cântatul ar fi fost un criteriu important. O primată care producea sunete într-un mod elaborat și muzical releva faptul că aceasta prezenta un control fin asupra mușchilor corzilor vocale. Echipa lui Schruth a declarat faptul că acest lucru ar fi putut convinge și alte primate că apelantul prezenta, de asemenea, și un control fin asupra membrelor sale.
Pentru a testa teoria, echipa a evaluat muzicalitatea (precum, tonul și ritmul) a 800 de apeluri acustice efectuate de 60 de specii de primate din prezent și a examinat datele cu privire la frecvența cu care acestea efectuau salturi din copac în copac. Echipa de cercetători a descoperit faptul că speciile care sar dintr-un copac în altul tind să scoată sunete mai complexe, acestea fiind clasificate drept „protomuzicale”.
Schruth a declarat faptul că muzica nu se pretează unei singure definiții clare, acest lucru având un impact imens asupra modului în care cercetătorii explorează originile acesteia. „O definiție clară a muzicii poate ajuta la determinarea originii acestui fenomen”, a adăugat acesta.
Hagen, cercetător care nu a fost implicat în studiu, este de acord cu acest punct de vedere. „Unii oameni pot considera că aceste sunete produse de primate și păsări nu pot fi catalogate drept fiind muzică”. Totuși, există un grup de persoane, din care fac și eu parte, care observă o continuitate între muzica umană și vocalizele primatelor”, a declarat acesta.
Hagen nu este de părere că muzica produsă de oameni are o singură explicație simplă. În anul 2020, el și colegii acestuia au susținut faptul că strămoșii oamenilor foloseau, inițial, vocalize asemănătoare muzicii cu două scopuri. Grupurile produceau, împreună, o serie de sunete pentru a trimite un semnal de putere și unitate, cu scopul de a intimida ființele din afara acestuia, iar mamele utilizau vocalize pentru a comunica cu sugarii. Într-o altă lucrare, publicată în anul 2020, a fost prezentată o nouă teorie, aceea că oamenii foloseau muzica pentru a crea legături sociale.
„Toate aceste idei sunt plauzibile”, a declarat Hagen. Protomuzica ar fi putut evolua în cadrul primatelor atât pentru a atrage parteneri, cât și pentru semnalizarea teritorială. Ulterior, pe măsură ce primii oameni au început să coopereze într-un număr mai mare, protomuzica ar fi putut fi utilizată pentru consolidarea legăturilor sociale, atât între diferite grupuri, cât și în cadrul aceluiași grup. Acest lucru ar putea ajuta la explicarea modului în care muzica poate provoca o astfel de gamă de emoții și de ce este atât de sofisticată și complexă față de sunetele produse de alte specii.