Agenția Europeană de Siguranță Maritimă (EMSA) a atribuit un contract de 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea unor aeronave fără echipaj, care să patruleze apele europene. Aeronava pilotată de la distanță va putea lansa o plută de salvare, care poate transporta până la opt persoane. Aceasta ar putea fi folosită pentru a salva imigranții care încearcă să traverseze Marea Mediterană. Cu toate acestea, unele persoane sunt de părere că dronele pot fi folosite și pentru a descuraja tentativele de imigrație marină.
În data de 14 octombrie 2021, reprezentanții din cadrul EMSA au anunțat semnarea contractului pe o perioadă de 4 ani cu consorțiul REACT, care cuprinde o filială a agenției spațiale franceze, denumită CLS și firma de producție de drone Tekever, cu sediul în Lisabona, Portugalia. Proiectul va implica patru dintre aeronavele AR5 ale companiei Tekever. Acestea au o anvergură de 7 metri și pot zbura la viteze de 100 km/h timp de până la 12 ore.
Pe lângă pluta de salvare, dronele sunt dotate cu o serie de camere, atât video, cât și în infraroșu, radar maritim și un detector utilizat pentru a capta și localiza semnalele produse de telefoanele mobile.
Încă de pe vremea celui de-al doilea război mondial au existat avioane care aruncau plute mari de salvare. Totuși, pluta transportată de către AR5, este un dispozitiv mic, autogonflabil, care are o masă 14 kilograme și care nu dispune de motor.
Aruncarea unei plute suficient de aproape de oamenii aflați în apă, astfel încât aceștia să ajungă la ea cu ușurință, dar fără a risca să-i lovească, a fost întotdeauna o provocare. Soluția dezvoltată de către firma Tekever este implementarea unui modul de inteligență artificială. care utilizează datele preluate de la camere și algoritmi de detectare pentru a determina poziția oamenilor aflați în apă.
Pentru a calcula un punct exact de lansare, sistemul cumulează aceste informații cu datele referitoare la altitudinea și viteza aeronavei și date meteorologice. Acest lucru permite plasarea automată a plutei acolo unde este nevoie. În prezent, distanța setată este de 50 de metri față de oameni, pentru lansare fiind nevoie doar de o aprobare din partea operatorului de la distanță. CLS va asigura comunicațiile prin satelit, astfel încât AR5 să poată fi controlat de la distanță.
Se estimează că, în anul 2020, peste 1400 de oameni s-au înecat în Marea Mediterană în timp aceștia au încercat să imigreze. „Dronele care transportă plute de salvare au potențialul de a salva vieți în anumite situații”, a declarat Chris Cole din cadrul Drone Wars, o organizație non-guvernamentală cu sediul în Marea Britanie, care urmărește utilizarea guvernamentală a aeronavelor fără echipaj.
„Sunt foarte sceptic că aceste UAV-uri (vehicule aerian fără pilot) nu vor ajunge, la un moment dat, să fie folosite de agențiile forțelor de frontieră. Totuși, pentru moment este greu de afirmat acest lucru. Știm că AR5 a fost folosit de EMSA pentru supraveghere maritimă generală”, a adăugat Cole.
În prezent, EMSA utilizează deja drone pentru supravegherea maritimă în mai multe mări. În plus, organizația colaborează pe mai multe proiecte cu Frontex, agenția de frontieră și paza de coastă a Uniunii Europene.
Un purtător de cuvânt al companiei Tekever a declarat: „Tekever AR5 nu va fi folosit pentru a căuta imigranți sau pentru a colecta date cu privire la ambarcațiunile de imigranți care ar fi transmise mai departe către Frontex”.
De asemenea, Cole este de părere că dronele ar putea descuraja imigranții. Conform unor rapoarte s-a sugerat faptul că, pentru a evita să fie detectați, imigranții încearcă uneori să traverseze în zilele cu ceață. Totuși, senzorii dronei AR5 funcționează și în aceste condiții.
Dacă zona este pe deplin patrulată de drone, unii oameni pot alege să nu traverseze marea, știind că ar putea fi reperați și opriți. „În timp ce misiunea organizației este de căutare și salvare, EMSA se transformă încet într-o agenție de securitate de frontieră”, a declarat Cole.
Pe lângă monitorizarea traficului de persoane, programul elaborat de către EMSA poate folosi dronele pentru a ajuta la combaterea pescuitului ilegal, a poluării și a contrabandei.