Acasă Spațiu și Astronomie ROCILE LUNARE COLECTATE DE MISIUNEA CHANG’E 5 CONȚIN APĂ

ROCILE LUNARE COLECTATE DE MISIUNEA CHANG’E 5 CONȚIN APĂ

65
0
(c) Xinhua / Alamy Stock Photo

Cercetătorii au descoperit apă în mostrele de praf lunar și roci aduse înapoi de misiunea Chang’e 5 a Chinei. Cu toate acestea, cantitatea de apă nu a fost atât de mare pe cât se așteptau.

În data de 1 decembrie 2020 Chang’e 5 a aterizat pe Lună și a prelevat mostre de sol lunar și roci. Două zile mai târziu, o etapă de ascensiune a ridicat modulul de pe Lună, aducând mostrele înapoi pe Pământ după aproximativ două săptămâni. În prezent, echipa de cercetare a misiunii a analizat acele probe și a găsit semne de apă legată în structura minerală a probelor.

Deși Landerul în sine a observat indicii ale prezenței apei, analiza probelor într-un laborator de pe Pământ a permis cercetătorilor să adopte o abordare mai granulară. Ei au descoperit faptul că solul lunar avea niveluri de apă de aproximativ 28,5 părți per milion. Acesta este un nivel destul de redus, chiar și pentru Lună. Cu toate acestea, bucățile de apatită minerală din probă aveau un conținut de apă de până la 179 părți per milion.

„Cantitatea de apă observată este mai mică decât ne-am fi așteptat înainte de misiune”, a declarat Parvathy Prem din cadrul Universității Johns Hopkins din Maryland, care nu a fost implicată în această lucrare. Acest lucru se poate datora fie faptului că Chang’e 5 a prelevat mostrele într-o perioadă deosebit de caldă a zilei, fie pentru că nava a aterizat într-o zonă care a fost protejată de vântul solar datorită câmpului magnetic al Pământului. Acest vânt conține hidrogen, care se poate transforma în apă atunci când întâlnește atomi de oxigen aflați pe suprafața Lunii. Astfel, are loc formarea de apă lunară.

„Deși au fost analizate doar câteva mostre prelevate dintr-o locație foarte specială, în circumstanțe particulare, aceasta este o parte importantă a imaginii de ansamblu”, a declarat Prem. Oamenii de știință au colectat trei tipuri de date lunare din aceeași zonă: probe de praf și rocă, date locale de la aselenizare și observații prin satelit de pe orbită. „Comparațiile dintre aceste informații vor însemna că în viitor vom putem corela mai bine datele satelitare cu informațiile reale de la sol”, a adăugat ea.

Nu este încă clar dacă apa descoperită în mostrele lunare va putea fi utilizată de viitorii exploratori pe Lună. „Pentru a extrage apă de pe Lună ar trebui să fie procesat destul de mult sol. În ceea ce privește cantitatea, chiar și cele mai umede soluri lunare sunt mai uscate decât cel mai uscat deșert de pe Pământ, așa că vorbim despre cantități foarte mici de apă. Apa care există dincolo de planeta noastră este prețioasă”, a declarat Prem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.