Acasă Cultură CÂND A AVUT LOC DOMESTICIREA GĂINILOR?

CÂND A AVUT LOC DOMESTICIREA GĂINILOR?

128
0
(c) NewScientist

Cele mai timpurii găini domestice identificate au trăit în urmă cu aproximativ 3670 de ani. Acest lucru sugerează faptul că cel mai comun animal domestic din lume are o istorie mult mai scurtă decât se credea anterior. În plus, aceste păsări nu par să fi fost crescute pentru consumul de carne, ceea ce face neclar motivul pentru care a avut loc procesul de domesticire.

Deși găinile din prezent se trag dintr-o pasăre sălbatică originară din Asia de Sud-Est, denumită pasărea roșie de junglă (Gallus gallus), perioada în care a avut loc domesticirea nu era una clară. Unii cercetători au estimat că primul pui domestic a trăit în urmă cu mai bine de 6000 de ani, în timp ce alții susțin că au găsit oase de găini în situri arheologice cu vechimi de 10.000 de ani.

Ophélie Lebrasseur din cadrul Centrului de Antropobiologie și Genomică din Toulouse, Franța, a fost co-autor al unei analize cuprinzătoare a dovezilor. În cadrul acesteia s-a concluzionat faptul că găinile domestice și-au făcut prima apariție clară în documentele arheologice mult mai târziu, între 1650 î.Hr. și 1250 î.Hr., într-un sit numit Ban Non Wat, care se află în centrul Thailandei.

„Acestea sunt cele mai vechi dovezi”, a declarat Lebrasseur. Nu numai că oasele de pui sunt supraabundente în Ban Non Wat, dar există și dovezi ale faptului că oamenii au fost îngropați împreună cu păsările. Acest lucru clarifică o relație domestică.

Un motiv pentru care cercetătorii sugeraseră anterior că domesticirea a avut loc mult mai devreme este acela că oasele de găină sunt ușor confundate cu cele ale altor păsări, precum fazanii. Un alt motiv este acela că animalele care fac vizuini pot muta oasele mici de găină în subteran. Astfel, acestea pot ajunge în straturi mai vechi de pământ, ceea ce îi poate determina pe arheologi să presupună faptul că oasele sunt vechi.

Într-un al doilea studiu, Julia Best și colegii acesteia din cadrul Universității Cardiff, Marea Britanie, au demonstrat modul în care acest proces poate deruta arheologii. Ei au datat cu radiocarbon 23 de oase de găină colectate din mai multe situri arheologice din Europa și din nord-vestul Africii și au descoperit că 18 dintre ele aveau o vechime mai mică decât se credea anterior.

Deși vechimea unui os descoperit într-un sit din Bulgaria a fost estimată la 7500 de ani, datarea cu radiocarbon a sugerat faptul că acesta aparținea unui pui care a trăit între anii 1959 și 1985. Best a declarat faptul că astfel de rezultate nu au fost complet neașteptate. „Am început să avem bănuiala că unele dintre cele mai vechi oase nu sunt atât de vechi pe cât se credea anterior”, a adăugat ea.

Echipa lui Lebrasseur suspectează că domesticirea găinilor ar fi fost declanșată de apariția culturilor de cereale în Asia de Sud-Est. „Acest lucru a creat un mediu mai deschis, cu mai puțini copaci, care este, de fapt, un mediu în care păsările roșii din jungle prosperă. De asemenea, animalele s-ar fi putut hrăni cu resturile lăsate de oameni”,  a declarat ea.

Acest lucru sugerează faptul că păsările au fost atrase de așezările umane. De asemenea, selecția naturală ar fi putut juca un rol în domesticirea găinilor. Cercetătorii sunt de părere că domesticirea câinilor a avut loc într-un mod similar.

Motivul pentru care oamenii ar fi încurajat domesticirea găinilor este mai puțin clar. Best și colegii ei au găsit puține dovezi că găinile au fost crescute pentru carnea lor atunci când animalele au fost introduse pentru prima dată în Europa, iar Lebrasseur este de părere că acest lucru indică faptul că domesticirea nu a fost determinată consumul de carne.

Ceea ce se știe este că găinile au fost văzute ca animale exotice, mai ales după ce acestea ce s-au răspândit dincolo de aria geografică naturală a păsărilor roșii. Cu ajutorul datării cu radiocarbon, Best și colegii ei au putut observa faptul că cele mai timpurii găini din Europa, care datează din primul mileniu î.Hr., au fost adesea îngropate cu grijă, și nu măcelărite întâmplător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.