Acasă Spațiu și Astronomie CÂND A DISPĂRUT APA DE PE MARTE?

CÂND A DISPĂRUT APA DE PE MARTE?

89
0
(c) China National Space Administration

Conform datelor colectate de roverul chinez Zhurong, este posibil ca pe Marte să fi existat apă lichidă cu sute de milioane de ani mai recent decât erau de părere cercetătorii.

Deși au mai fost găsite dovezi ale existenței apei lichide pe Marte, cercetătorii erau de părere că planeta a fost umedă până în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani, adică până atunci când a început o perioadă din istoria sa cunoscută sub numele de Amazonian, care se continuă și în prezent.

Roverul chinez Zhurong explorează Utopia Planitia, un crater de impact relativ neexplorat din nordul planetei Marte, încă din luna mai 2021. Yang Liu și colegii acestuia din cadrul Centrului Național de Științe Spațiale din Beijing, China, au folosit spectrometrele roverului pentru a analiza rocile de pe suprafața craterului și a găsit minerale care conțin apă.

„Descoperirea mineralelor hidratate are implicații semnificative asupra istoriei geologice a regiunii și a evoluției climatice a lui Marte”, a declarat Liu.

Cercetătorii au folosit un laser pentru a obține o probă de rocă, care a fost apoi analizată folosind două spectrometre. Ulterior, cercetătorii au comparat datele înregistrate cu cele ale mineralelor hidratate cunoscute din rocile de pe Pământ.

Determinarea momentului în care pe Marte încă exista apă lichidă ar putea ajuta la determinarea cantității de apă care este pe planetă sub formă de gheață sau minerale. Aceste informații vor fi utile în căutarea unei posibile surse de apă pentru viitoarele misiuni.

„Dacă există minerale hidratate pe suprafața acestor roci relativ tinere înseamnă că trebuie să fi existat apă lichidă pe suprafața lui Marte într-o perioadă relativ recentă. În prezent, echipamentul roverului Zhurong nu are capacitatea de a identifica exact ce fel de minerale sunt prezente în probe, așa că lucrările viitoare ar trebui să se concentreze pe identificarea lor în detaliu”, a declarat Jon Wade din cadrul Universității din Oxford.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.