Acasă IA și VR DOTAREA DISPOZITIVELOR VR CU UN SENZOR CARE STIMULEAZĂ MUȘCHII GÂTULUI

DOTAREA DISPOZITIVELOR VR CU UN SENZOR CARE STIMULEAZĂ MUȘCHII GÂTULUI

65
0
(c) Universitatea din Chicago

Aplicarea electrozilor de stimulare a mușchilor în punctele atent selectate de pe gâtul voluntarilor poate forța purtătorul să privească în sus sau în jos, sau dintr-o parte în alta. Acest sistem ar putea fi util atât pentru a dirija atenția într-un mediu de antrenament sau într-un joc de realitate virtuală 3D (VR), cât și în aplicațiile de realitate augmentată (AR) din lumea reală.

„Deși acest concept ar putea suna ca și cum am deține un nivel sinistru de control asupra corpului unei persoane, ideea de bază este aceea de a crea o modalitate direcționare a atenției unui utilizator către o imagine de interes. În prezent, singurele sisteme capabile să direcționeze capul sunt exoscheletele robotizate folosite de medici pentru reabilitarea gâtului. Totuși, acestea sunt foarte mari și se conectează direct la fața utilizatorului, împingând capul în cele patru direcții. Acesta nu este ceva care va funcționa în domeniul AR și VR, unde utilizatorii doresc un actuator ușor, care să nu aibă cabluri”, a declarat Yudai Tanaka din cadrul Universității din Chicago.

Tanaka a petrecut luni de zile făcând experimente menite să găsească punctele din jurul gâtului unde stimularea musculară electrică ar putea direcționa în siguranță capul. Acesta a plasat electrozi deasupra fiecăruia dintre cei 9 mușchi aflați la suprafață cu scopul de a-i face să răspundă la un stimul. Deși forțarea unui utilizator să încline capul s-a dovedit a fi posibilă, aceasta a indus și mișcări nedorite ale umerilor. În consecință, cercetătorii au abandonat planurile de a include înclinarea capului. Cu toate acestea, Tanaka a descoperit faptul că mișcarea capului în sus și în jos și dintr-o parte în alta era extrem de fezabilă.

„Acesta este primul sistem care acționează cu precizie mușchii capului în așa fel încât o persoană să poată să privească într-un anumit punct din spațiu”, a declarat Pedro Lopes, colegul și supervizorul lui Yudai Tanaka din cadrul Universității din Chicago.

Echipa își va prezenta lucrările în cadrul Conferinței privind factorii umani în sistemele de calcul din New Orleans, Louisiana, în data de 4 mai. Cercetătorii vor face o demonstrație a modului în care tehnologia ar putea fi utilizată într-un scenariu de realitate augmentată, care implică un training cu privire la măsuri de siguranță în caz de incendiu.

În cadrul acestuia, capul unei persoane care nu este familiarizată cu o clădire în care izbucnește un incendiu este direcționat în așa fel încât aceasta să poată vedea unde este depozitat un stingător. Deși Tanaka este conștient de faptul că o persoană ar putea folosi telefonul pentru a identifica etichetele RFID sau codurile QR de pe stingătoare, el este de părere că în situații de urgență, interacțiunea cu un smartphone ar putea să nu fie o opțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.