Acasă Spațiu și Astronomie DETECTAREA CELEI MAI ÎNDEPĂRTATE STELE

DETECTAREA CELEI MAI ÎNDEPĂRTATE STELE

83
0
(c) NASA, ESA and the HST Frontier Fields team (STScI)

O stea aflată la mai mult de 27 de miliarde de ani lumină de Pământ este cel mai îndepărtat obiect observat vreodată. Cercetătorii estimează că radiația respectivă a fost emisă la doar 900 de milioane de ani după Big Bang.

Brian Welch și colegii acestuia din cadrul Universității Johns Hopkins din Maryland au observat steaua cu ajutorul telescopului spațial Hubble, folosind un proces numit lentilă gravitațională. Aceasta implică o galaxie relativ apropiată sau un grup de stele care deformează și măresc intensitatea luminii provenite de la un obiect mai îndepărtat. În esență, galaxia sau grupul de stele se comportă ca o lentilă prin care se pot observa obiecte aflate la distanțe foarte mari.

Galaxia în care se află această nouă stea este supranumită Arcul Răsăritului datorită formei în care lentilele gravitaționale au deformat lumina, iar cercetătorii au numit noua stea Earendel, acesta fiind un cuvânt din engleza veche (limba anglo-saxonilor), care înseamnă „steaua dimineții”.

Deși dimensiunea exactă a stelei nu poarte fi determinată, cercetătorii estimează că aceasta este probabil de 50-00 mai mare decât Soarele.

Expansiunea accelerată a universului înseamnă că, în timp ce lumina provenită de la Earendel a călătorit aproximativ 12,8 miliarde de ani înainte de a fi detectată, aceasta se poate afla la o distanță de aproximativ 27,7 miliarde de ani lumină. Observațiile ulterioare ale stelei ar putea permite cercetătorilor să determine exact modul în care stelele din universul timpuriu au fost diferite de cele care s-au format mai recent.

În funcție de dimensiunea reală a lui Earendel, cercetătorii ar putea rezolva misterul modului de formare a găurilor negre supermasive în universul timpuriu. „Dacă se dovedește a fi o stea cu adevărat masivă, atunci aceasta ar fi putut forma o gaură neagră intermediară, care ar putea fi sămânța unei găuri negre supermasive”, a declarat Welch.

Cercetătorii vor folosi telescopul spațial James Webb pentru a examina Earendel și pentru a afla dimensiunea și temperatura reală a acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.