Acasă Spațiu și Astronomie CALCULAREA VITEZEI DE EXPANSIUNE A UNIVERSULUI

CALCULAREA VITEZEI DE EXPANSIUNE A UNIVERSULUI

108
0
(c) ESA

Cercetătorii întâmpină dificultăți în calcularea vitezei de expansiune a universului, care nu este constantă. După analizarea noilor observații, tematica a devenit mai gravă, iar unii astronomi sunt de părere că aceasta este oficial o problemă reală și nu una cauzată de incertitudinile măsurătorilor.

Oamenii de știință măsoară constanta Hubble, care descrie expansiunea universului, în două moduri. Primul este reprezentant de analizarea fundalului cosmic al microundelor (o relicvă a primei radiații care a traversat universul după Big Bang) și folosirea modelului standard de cosmologie pentru a calcula rata de expansiune din prezent. Prin această metodă s-a determinat faptul că rata de accelerare este de aproximativ 67 de kilometri pe secundă pe megaparsec.

Cealaltă metodă, care poartă numele de metoda locală sau scara distanței, implică măsurarea distanțelor până la anumite stele denumite cefeide și apoi utilizarea acestor distanțe pentru a extrapola la supernove aflate în alte galaxii. Aceste distanțe permit calcularea constantei Hubble, pe care cele mai recente măsurători ale lui Adam Riess și ale colegilor acestuia din cadrul Universității Johns Hopkins din Maryland au stabilit-o la aproximativ 73 de kilometri pe secundă pe megaparsec.

Timp de zeci de ani, cercetătorii au presupus faptul că prin aceste două metode ar fi trebuit să se obțină o singură valoare adevărată a constantei Hubble. În prezent, Riess și echipa sa au declarat faptul că acest lucru este foarte puțin probabil, ceea ce ar însemna că modelul standard al universului nu este corect.

„Chiar și după ce am analizat datele în multe moduri diferite și am inclus rezultatele de la alte echipe, ne-a fost foarte greu să ajungem la o valoare sub aproximativ 72,5 sau peste aproximativ 73,5”, a declarat Riess. Diferența dintre cele două calcule este cunoscută sub numele de tensiune Hubble.

După calculele echipei sale, cele două metode de măsurare se contrazic din caua unui nivel statistic numit „sigma 5”, care, în general, este considerat un standard de aur în fizică pentru demonstrarea faptului că măsurătorile sunt o descoperire reală și nu o întâmplare statistică. Asta înseamnă că există o șansă de 1 la aproximativ 3,5 milioane ca tensiunea Hubble să fie doar o întâmplare.

Cu toate acestea, alți astronomi au subliniat faptul că nici măcar o măsurătoare de nivelul 5 sigma nu exclude posibilitatea unor erori sau a unei incertitudini sistematice în măsurătorile stelelor. „Nu nivelul sigma este important, ci asigurarea faptului că au fost luat în calul toate erorile potențiale care au condus la acel rezultat. Deși măsurătorile pot indica faptul că tensiunea Hubble este o problemă reală, nu putem ști cu certitudine până când acest lucru nu este confirmat prin mai multe metode de măsurare”, a declarat Barry Madore din cadrul Institutului Carnegie pentru Știință din California.

Din fericire, telescopul spațial James Webb ar trebui să poată ajuta în acest sens, iar cercetătorii lucrează și la alte metode, precum utilizarea undelor gravitaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.