Vortexul subtropical al Pacificului de Nord, cunoscut și ca Marea insulă de gunoaie din Pacific, este o masă formată din 79.000 de tone de deșeuri de plastic, care plutește în oceanul dintre California și Hawaii. Această regiune acoperă o suprafață de 1,5 milioane de kilometri pătrați.
Această acumulare este cea mai mare dintre cele cinci vortexuri de gunoaie din lume. Ele se formează atunci când plasticul și alte forme de deșeuri sunt aduse în mare de către curenții de suprafață. Ulterior, deșeurile sunt prinse și adunate în mase mari de către curenții rotativi.
În prezent, în urma unui studiu realizat de către cercetătorii din cadrul Smithsonian Environmental Research Center (SERC), al Universității din Hawaii și al Institutului Ocean Voyages s-a descoperit faptul că multe specii de coastă, precum anemone, hidroide și amfipode asemănătoare creveților, s-au stabilit pe suprafața deșeurilor de plastic.
Aceste grupuri poartă numele de comunități neopelagice. („Neo” înseamnă „nou”, iar „pelagic” înseamnă „ocean deschis”).
„Până în prezent, oceanul deschis nu a fost locuibil pentru organismele de coastă. Ne-am gândit că acest fenomen este cauzat de limitarea habitatului, deoarece, în trecut, nu exista plastic în acele zone și de lipsa hranei”, a declarat cercetătorul principal din cadrul SERC, Greg Ruiz, care este directorul Laboratorului de Invazii Marine.
Folosind modelele actuale create de cercetătorii din cadrul Universității din Hawaii, echipa din cadrul Institutului Ocean Voyages a colectat 103 tone de plastic și alte deșeuri din Vortexul subtropical al Pacificului de Nord. Aceste modele au identificat locațiile în care deșeurile de plastic erau cel mai probabil să se adune. Ulterior, materialul a fost analizat de către echipa din cardul SERC.
„Problemele legate de plastic depășesc simpla ingerare și încâlcire. Acesta creează oportunități de extindere a speciilor de coastă dincolo de ceea ce am crezut anterior că este posibil”, a mărturisit Linsey Haram, autoarea principală a articolului și fostă cercetătoare în cadrul SERC.
Echipa nu are încă certitudine cu privire la modul în care coloniile neopelagice găsesc hrană. Este posibil ca acestea să plutească în derivă în zonele cu hrană abundentă. O altă teorie este aceea că plasticul în sine acționează ca un recif și atrage surse de hrană pentru colonii.
În plus, echipa a adăugat și faptul că nu au informații despre cât de comune sunt coloniile sau dacă acestea există chiar și în afara Vortexului Subtropical al Pacificului de Nord. Pe măsură ce producția globală de deșeuri de plastic continuă să crească, echipa consideră faptul că probabilitatea ca numărul acestor colonii să se mărească este mare.
