Acasă Sănătate VITAMINA B12 AR PUTEA PROTEJA CREIERUL ÎMPOTRIVA BOLII ALZHEIMER

VITAMINA B12 AR PUTEA PROTEJA CREIERUL ÎMPOTRIVA BOLII ALZHEIMER

146
0
(c) BBC Science Focus Magazine

În prezent, în Marea Britanie există peste 850.000 de persoane care suferă de demență, dintre care între 50 și 75% au Alzheimer. Dacă tendințele actuale continuă, Societatea Alzheimer estimează că această cifră ar putea ajunge la 1.590.000 până în anul 2040.

Nu există încă tratamente eficiente pentru boala Alzheimer, dar o echipă de cercetători din cadrul Universității din Delaware a descoperit noi indicii ale faptului că dieta ar putea avea un impact asupra progresiei bolii.

În creierul oamenilor cu Alzheimer, acumularea de beta-amiloid, de-a lungul anilor, provoacă efecte toxice în celule, conducând la o energie redusă, fragmentarea mitocondriilor și stres oxidativ.

În cazul viermilor minusculi C. elegans, care locuiesc în sol și sunt folosiți adesea pentru a studia biologia și bolile datorită structurii lor simple celulare, o acumulare de beta-amiloid provoacă paralizie într-un interval de timp de 36 de ore.

Echipa de cercetători a descoperit că atunci când a fost hrănit cu E. coli, care conține niveluri mai mari de vitamina B12, C. elegans au fost protejați de acest efect paralizant.

„Rezultatul este afirmativ sau negativ– viermii fie se mișcă, fie nu se mișcă. Când am hrănit viermii cu vitamina B12, care aveau un deficit al acestei vitamine, paralizia a apărut mult mai lent. Astfel am concluzionat faptul că vitamina B12 este benefică. Viermii cu un nivel optim de vitamina B12 au avut, de asemenea, niveluri mai mari de energie și stres oxidativ mai scăzut în celulele lor”, a declarat cercetătorul principal, profesorul Jessica Tanis.

După studii suplimentare, echipa a descoperit că efectul este observat doar în prezența unei enzime specifice, numită metionină. De asemenea, aceștia au descoperit că adăugarea vitaminei în dieta viermilor a ajutat doar dacă aceștia aveau un deficit de B12 pentru început – suplimentarea animalelor sănătoase cu B12 nu a avut niciun efect.

„În prezent, nu există un tratament eficient pentru boala Alzheimer. Există anumiți factori pe care nu îi poți schimba – nu poți schimba faptul că îmbătrânești și nu poți schimba o predispoziție genetică la boala Alzheimer”, a declarat Tanis.

„Un lucru pe care îl poți controla este ceea ce mănânci. Dacă oamenii și-ar putea schimba dieta pentru a afecta debutul bolii, ar fi fantastic. Este ceva ce dotarea laboratorul meu ar permite continuarea explorării acestui lucru”, a adăugat Tanis.

Descoperirea a fost apreciată cu prudență de doctorul James Connell, șeful Departamentului de Știință Translațională din cadrul Organizației de Cercetare a Alzheimer din UK, care nu a fost implicat în cercetare.

„Creierul uman este incredibil, având mai multe conexiuni, cunoscute sub numele de sinapse, decât numărul stelelor din galaxie, estimat de astronomi. Dar această complexitate face ca bolile care provoacă demența să fie dificil de studiat. Astfel, utilizarea unor organisme precum viermii poate reprezenta o modalitate excelentă pentru oamenii de știință de a studia bolile. Cercetările similare ale viermilor ajută la înțelegerea impactului unui potențial tratament și pot ajuta la accelerarea dezvoltării medicamentelor”, a declarat Dr. Connell.

„Au fost efectuate cercetări ample pentru a stabili dacă vitamina B12, fără o deficiență preexistentă de vitamine, poate proteja oamenii împotriva bolii Alzheimer, studiile de până acum sugerând că suplimentele de vitamina B12 nu oferă o protecție suplimentară. În timp ce cercetarea asupra viermilor poate sprijini eforturi mai ample de identificare a cauzelor bolii și a noilor tratamente, studiile clinice pe oameni sunt singura modalitate de a afla dacă potențialele abordări noi vor îmbunătăți simptomele oamenilor”, a adăugat Dr. Connell.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.