În al treilea sfert al anului 2021 (Q3), compania Tesla a realizat un profit de 1,6 miliarde de dolari. În această perioadă au fost construite 237.823 de mașini și livrate 241.391, compania încheind Q3 cu un flux de numerar liber de 1,3 miliarde de dolari și 16 miliarde de dolari în numerar și echivalente de numerar. În mod impresionant, aceste rezultate record au avut loc în ciuda problemelor legate de lanțurile de aprovizionare, precum blocarea porturilor și penuria de semiconductori.
Reprezentanții companiei Tesla au declarat faptul că producția record și reducerea costurilor interne au compensat mica scădere a prețului mediu de vânzare al mașinilor. În prezent, compania are o marjă operațională de profit de 14,6%, adică peste obiectivul stabilit anterior.
Succesul modelelor 3 și Y a stat la baza acestor cifre impresionante. Tesla a construit 228.882 de astfel de vehicule electrice și a livrat 232.102. Numărul modelelor S și X vândute a crescut mult față de Q2 2021, fiind construite 8.941 de vehicule și livrate 9.289. Totuși, în Q2 2020, compania vindea aproape de două ori mai multe astfel de modele.
În cadrul prezentării acestor statistici, reprezentanții companiei Tesla au anunțat faptul că vor schimba compoziția chimică a bateriilor pentru toate modelele 3 și Y cu autonomie standard. Până în prezent, majoritatea vehiculelor Tesla au utilizat baterii nichel-cobalt-aluminiu (NCA). Totuși, recent, compania a început să ofere ca alternativă o tehnologie mai veche, care folosește fosfat feros de litiu (LFP). (Majoritatea celorlalte vehicule electrice pe bază de baterii folosesc o compoziție chimică de tip nichel-mangan-cobalt, sau, pe scurt, NMC).
Celulele LFP sunt mai ieftine decât celulele NCA sau NMC și au durate de viață utilă mult mai lungi, compromisul fiind o densitate de energie mai mică. Totuși, acesta ar putea să nu fie tocmai un dezavantaj. Deși fiecare celulă poate stoca mai puțină energie, natura mult mai puțin volatilă a celulelor LFP înseamnă că acestea nu mai sunt predispuse la fenomenul de thermal runaway în cazul unui accident. Asta înseamnă că un acumulator LFP are nevoie de un sistem mult mai mic de răcire și protecție structurală pentru a menține celulele separate, așadar, pentru a compensa densitatea scăzută, pot fi montate mult mai multe astfel pachete. Ca și dezavantaj, celulele LFP nu au performanțe la fel de bune în condiții de temperatură scăzută.
Până în prezent, din cauza restricțiilor de proprietate intelectuală, celulele LFP au putut fi utilizate doar în China. Totuși, în anul 2022, restricțiile de export urmează să se atenueze. În anul 2020, compania Tesla a obținut aprobarea guvernului chinez pentru utilizarea bateriilor LFP în cadrul vehiculelor electrice fabricate pentru piața chinezească. În luna septembrie 2021, clienții americani au fost întrebați dacă ar fi dispuși să achiziționeze mașini electrice cu autonomie standard și care sunt echipate cu baterii LFP.
Reprezentanții companiei Tesla nu au oferit informații cu privire la firma care va furniza celulele LFP. Totuși, compania are o serie de contracte cu CATL, un furnizor major de celule LFP din China.