Acasă Planeta Pământ EFECTUL MICROPARTICULELOR DIN PLASTIC ASUPRA TEMPERATURILOR GLOBALE

EFECTUL MICROPARTICULELOR DIN PLASTIC ASUPRA TEMPERATURILOR GLOBALE

32
0
(c) Alex Aves

Microparticulele de plastic aflate în aer pot avea un mic efect de scădere a temperaturilor globale. Acest lucru se datorează capacității acestora de a reflecta razele solare.

În ultimii ani, microparticulele de plastic din atmosferă au fost detectate în întreaga lume, cele mai mari concentrații fiind regăsite deasupra Londrei și Beijingului. Cu o dimensiune cuprinsă între 15 și 250 micrometri, similară grosimii unui fir de păr, microparticulele de plastic aeriene sunt mai mari decât majoritatea celorlalți aerosoli din atmosferă, precum carbonul și sulfații. Cu toate acestea, datorită densității lor reduse, microparticulele de plastic sunt transportate foarte ușor pe distanțe mari.

De obicei, aceste bucăți de plastic extrem de mici provin din materiale textile sintetice, precum poliester, anvelope din cauciuc sintetic, vopsea și chiar bucăți mai mari de plastic care au fost descompuse de mediu.

Laura Revell și colegii acesteia din cadrul Universității Canterbury din Noua Zeelandă au investigat efectul pe care aceste microparticule le au asupra climatului. După calcularea proprietăților optice ale fragmentelor, echipa a folosit un model climatic global pentru a evalua efectul lor general. În cadrul modelării s-a setat o concentrație de 100 microparticule de plastic pe metru cub de aer. Această valoare a fost în concordanță cu concentrațiile medii raportate în studiile anterioare.

Microparticulele de plastic reflectă lumina soarelui înapoi în spațiu și absorb căldura emanată de la suprafața Pământului, ceea ce înseamnă că ele contribuie la răcirea și încălzirea climei. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit faptul că microparticulele de plastic au un efect general de răcire asupra climei, deoarece ele reflectă mai multă căldură decât absorb.

Din păcate, echipa de cercetare a descoperit faptul că acest efect de răcire este neglijabil în comparație cu influențele de răcire și încălzire, produse de gazele cu efect de seră și alți aerosoli atmosferici. „Concentrația atmosferică a microparticulelor de plastic este cu câteva ordine de mărime mai mică decât a altor tipuri de aerosoli atmosferici. Acesta este motivul pentru care efectul lor asupra climei este atât de redus. Cu toate acestea, având în vedere faptul că nivelul de poluare cu microparticule de plastic este în creștere, ne așteptăm ca, în viitor, concentrația lor să crească. În consecință, impactul lor poate crește până în punctul în care microparticulele de plastic au un efect climatic similar cu celelalte tipuri de aerosoli atmosferici. În ciuda contribuției lor minore la răcirea globală, microparticulele de plastic nu ar trebui privite ca un lucru pozitiv. Știm că inhalarea acestora este dăunătoare. De asemenea, aceste particule au un efect negativ asupra animalelor sălbatice și ecosistemelor”, a declarat Revell.

„Acest studiu este un semnal de alarmă. Chiar dacă lumea ar aborda cu succes problema gazelor cu efect de seră, trebuie totuși să ne gândim cu atenție la modul în care orice alte acțiuni ale noaste ar putea schimba clima”, a declarat Piers Forster din cadrul Universității din Leeds, Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.