Compania SpaceX pregătește lansarea unei noi misiuni, denumită Inspiration4. Lansarea rachetei este planificată pentru data de 15 septembrie, la ora locală 20:00, în cadrul Centrului Spațial Kennedy din Florida. Aceasta avea la bord un echipaj fără astronauți profesioniști, toți cei patru pasageri fiind persoane fizice, și nu exploratori spațiali instruiți de guvern.
Deși, în trecut, au existat mulți oameni care nu erau astronauți profesioniști, dar care au ajuns pe orbită la bordul diferitelor nave spațiale, până acum, aceștia au fost întotdeauna însoțiți de profesioniști instruiți. Chiar dacă pasagerii din cadrul misiunii Inspiration4 au fost supuși unor pregătiri pentru a se asigura că aceștia pot zbura în siguranță, ei nu au trecut prin procesul intensiv (care se desfășoară pe o perioadă de mai mulți de ani de zile) necesar pentru a deveni astronaut în cadrul unei agenții spațiale naționale.
Comandantul misiunii va fi Jared Isaacman, miliardar și pilot, care a plătit zborul. El a donat două dintre celelalte locuri Spitalului de Cercetare pentru Copii St. Jude din Tennessee. Unul dintre aceste locuri i-a revenit lui Hayley Arceneaux, medic asistent în cadrul spitalului, iar celălalt lui Christopher Sembroski, inginer de date și veteran al forțelor aeriene americane, căruia i-a fost acordat locul de un prieten anonim care a câștigat tombola spitalului. Ultimul pasager va fi Sian Proctor, profesor de geologie și membru al US Air Force Civil Air Patrol, care a fost selectat pentru a fi pilotul zborului după ce a câștigat o competiție.
Pasagerii vor călători în spațiu într-o capsulă Crew Dragon care a fost folosită anterior pentru misiunea Crew-1 a companiei SpaceX, adică prima misiune operațională a firmei pe Stația Spațială Internațională (ISS), desfășurată în luna noiembrie 2020. Aproape toate operațiunile navei spațiale sunt automatizate, deci dacă totul va decurge conform planului, echipajul nu va trebui să opereze nava în timpul călătoriei de trei zile pe orbită. După această perioadă, nava va ateriza în Oceanul Atlantic.
Acest zbor reprezintă debutul turismului în spațiu. În următoarele câteva luni, în colaborare cu alte două companii, mai exact Axiom și Space Adventures., compania SpaceX intenționează să utilizeze capsula Crew Dragon pentru a efectua alte astfel de călătorii pe orbită.