Acasă Sănătate O NOUĂ METODĂ DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR

O NOUĂ METODĂ DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR

94
0
Capsula de amoxacilina. (c) Science Photo Library/Alamy

Rezistența la antibiotice este una dintre cele mai mari probleme în ceea ce privește sănătatea publică. Totuși, utilizarea unei tactici surprinzător de simple ar putea ajuta la combaterea acesteia: alternarea a trei medicamente antibiotice diferite.

Până în acest moment, abordarea a fost testată doar pe grupuri de bacterii cultivate într-un vas de laborator. Totuși, prin intermediul acesteia, bacteriile au fost ucise de cinci ori mai eficient decât prin utilizarea unui singur medicament la un moment dat.

„Dacă vom obține rezultate similare și în cadrul studiilor clinice, tehnica ar putea fi folosită pentru a combate rezistența la antibiotice. Aceasta va implica ciclizarea celor 3 medicamente pe o perioadă de 3 zile, adică administrarea unui medicament diferit în fiecare zi”, a declarat Hinrich Schulenburg din cadrul Universității Kiel din Germania.

Antibioticele sunt văzute ca fiind una dintre cele mai mari evoluții ale medicinei moderne, ele transformând potențialele pericole de sănătate, precum infecțiile rănilor și tuberculoza, în ceva tratabil cu ajutorul unor comprimate.

Totuși, potența acestui grup de medicamente este în scădere. Acest lucru se datorează faptului că bacteriile pot muta pentru a deveni rezistente la efectele lor, iar dezvoltarea unor noi medicamente nu are loc la o rată la fel de mare. În prezent, există campanii globale pentru a încerca prezervarea antibioticelor rămase, prin reducerea utilizării acestora.

Atunci când bacteriile care produc o infecție devin rezistente la primul medicament utilizat, medicii prescriu administrarea unui nou antibiotic. De obicei, acest lucru are loc după o perioadă de tratament de câteva săptămâni. Schulenburg și colegii săi s-au întrebat dacă o strategie de comutare rapidă încă de la începutul tratamentului ar putea fi utilă.

În anul 2018, echipa a demonstrat faptul că, dacă bacteriile dintr-un vas sunt tratate printr-o tehnică de comutare rapidă între trei antibiotice, care funcționează prin mecanisme diferite, microbii necesită mai mult timp pentru a dezvolta rezistență la antibiotic decât dacă medicamentele sunt ciclizate pe perioade mai lungi, de câteva săptămâni. Pentru a încuraja apariția rezistenței la medicamente, în cadrul experimentului au fost folosit niveluri de antibiotice mai mici decât cele administrate în mod normal oamenilor.

În cadrul celui mai recent studiu, cercetătorii au descoperit faptul că această abordare a fost și mai puternică atunci când au folosit trei antibiotice care făceau parte dintr-o clasă denumită beta-lactame. Acestea sunt adesea utilizate pentru a trata bacterii precum Pseudomonas aeruginosa, care pot provoca infecții ale rănilor și pneumonie.

„Dacă utilizăm trei antibiotice din aceeași clasă, este mai puțin probabil ca unul dintre ele să declanșeze alergii sau efecte secundare. Dacă această tehnică va fi eficientă și în cazul oamenilor, am putea folosi antibioticele disponibile într-un mod mai eficient”, a declarat Schulenburg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.