Acasă Gadget-uri CUM FUNCȚIONEAZĂ UN DETECTOR DE MINCIUNI?

CUM FUNCȚIONEAZĂ UN DETECTOR DE MINCIUNI?

208
0
(c) Biroul Federal de Investigații

Încă de la începutul anilor 1920, „detectoarele de minciuni” au fost folosite pentru a evalua dacă cineva spune sau nu adevărul. Acestea funcționau prin analizarea răspunsurilor și a diferiților parametrii de sănătate, atunci când persoanele erau supuse unor întrebări. Tensiunea arterială crescută, o rată respiratorie mai mare și un nivel mare de transpirație sunt indicii ale faptului că o persoană poate spune o minciună.

Inițial, subiectului i se adresează o serie de întrebări de bază pentru a stabili o rată normală a tensiunii arteriale, a respirației și a transpirației. Apoi, intervievatului i se adresează în mod repetat întrebări vizate, pentru a evalua dacă răspunsul este o minciună sau un adevăr. Examinatorul care efectuează interviul monitorizează informațiile, care sunt preluate de fiecare senzor, pentru a vedea momentul în care pe diagramă apare un vârf. Acesta este semnul că răspunsul ar putea fi o minciună.

Totuși, această formă de detectare a minciunilor nu este o știință exactă și a stârnit multe controverse. Capacitatea unui poligraf de a colecta date vitale nu a fost pusă sub semnul întrebării, dar modul în care aceste informații sunt interpretate este un subiect dezbătut. Experiența efectuării unui test poate provoca suficient stres și creșteri ale tensiunii arteriale și ale frecvenței respiratorii pentru a sugera în mod eronat că persoana spune o minciună.

În mod similar, există modalități prin care oamenii pot suprima aceste schimbări în timpul unui interviu. Această îndoială în valabilitatea sa a condus la interzicerea datelor poligrafului ca dovadă a vinovăției sau a nevinovăției în timpul unui proces în majoritatea instanțelor din SUA și Marea Britanie.

(c) DUNKernel

Care sunt indiciile care demască un mincinos?

1. Informații medicale

Tensiunea arterială, frecvența respiratorie și transpirația sunt urmărite simultan pe un grafic liniar, toate acestea crescând la unison atunci când o persoană minte.

2. Interogarea

Alături de întrebări de control pentru comparație, persoanelor intervievate li se adresează o serie de întrebări prestabilite pentru a evalua veridicitatea răspunsurilor.

3. Rata respiratorie

Cunoscut sub numele de pneumograf, pe pieptul persoanei intervievate sunt plasate două tuburi umplute cu aer pentru a măsura frecvența respiratorie. În timpul respirației, datorită dilatării și contracției pieptul se produce deplasarea aerului din tub, care este apoi înregistrat.

4. Transpirația

Răspunsul galvanic al pielii (GSR) este măsurat pentru a monitoriza nivelurile de transpirație ale unei persoane. Senzorii sunt așezați pe vârful degetelor pentru a înregistra conductivitatea acestora. Un nivel de transpirație mai mare se traduce printr-o conductivitate mai ridicată.

5. Presiunea arterială

Folosind o manșetă de tensiune arterială, vibrațiile sângelui, care trece prin vase, deplasează aerul din tuburile de legătură. Modificările deplasării sunt transformate în semnale electrice prin utilizarea unor traductoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.