Acasă Sănătate PERSOANELE CU DIABET ȘI IMC RIDICAT PREZINTĂ UN RISC RIDICAT DE APARIȚIE...

PERSOANELE CU DIABET ȘI IMC RIDICAT PREZINTĂ UN RISC RIDICAT DE APARIȚIE A BOLILOR CARDIOVASCULARE

1692
0
(c) SCIEPRO/SCIENCE PHOTO LIBRARY/Alamy

În cadrul unei analize a unor date medicale, s-a observat faptul că eforturile de reducere a cazurilor ce implică atacuri de cord și de accidente vasculare cerebrale apărute în rândul oamenilor sunt blocate de creșterea în greutate și creșterea cazurilor de diabet.

În urma cercetării s-a observat faptul că între anii 1990 și 2014, rata de apariție a atacurilor de cord și a accidentelor vasculare cerebrale a scăzut. Acest lucru s-a datorat scăderii tensiunii arteriale, a nivelului colesterolului și a ratei fumatului în rândul oamenilor.

Totuși, în ceea ce privește reducerea în continuare cazurilor ce implică boli cardiovasculare, progresele au fost îngreunate de creșterea indicelui de masă corporală (IMC) și a prevalenței diabetului în aceeași perioadă.

Bolile de inimă și accidentele vasculare cerebrale sunt cele două cauze principale de deces la nivel global. Numărul atacurilor de cord din Scoția a scăzut de la 1069 la 100.000 de oameni în anul 1990 la 276 la 100.000 de oameni în anul 2014.

În aceeași perioadă, numărul de accidente vasculare cerebrale ischemice, care sunt cauzate de un cheag de sânge apărut la nivelul creierului, a scăzut de la 608 la 100.000 de persoane la 188 la 100.000 de persoane.

În cadrul studiului s-a constatat faptul că scăderea de 74% în ceea ce privește numărul de atacuri de cord și cea de 68% în ceea ce privește accidentele vasculare cerebrale ar putea fi explicată de modificările prevalenței factorilor de risc.

Cu toate acestea, IMC mediu a crescut de la 27,2 la 28,1, iar prevalența diabetului a crescut de peste două ori, de la 4% la 9% din populație.

S-a estimat faptul că acest lucru a condus la o creștere de 20% a cazurilor de infarct și la o creștere de 15% a cazurilor de accidente vasculare cerebrale ischemice.

Cercetătorii estimează faptul că prevalența crescută a contrabalansat efectele benefice ale renunțatului la fumat.

De asemenea, în urma analizei s-a observat faptul că efectul diabetului asupra cazurilor de boli cardiace și circulatorii este în creștere.

În anul 1990, proporția deceselor provocate de boli cardiace și circulatorii asociate diabetului era de 19%. Până în 2019, aceasta valoare a crescut la 26%.

„Politica de sănătate publică ar trebui actualizată pentru a ține cont de efectele creșterii în greutate și a diabetului. Există un decalaj de timp între apariția diabetului și dezvoltarea bolilor cardiace și circulatorii. Trebuie să acționăm acum pentru a aborda acești factori de risc importanți sau riscăm să vedem impactul acestor creșteri în deceniile următoare”, a declarat autorul principal al lucrării, Anoop Shah, din cadrul Școlii Londoneze de Igienă și Medicină Tropicală.

„Supraponderabilitatea este o problemă complexă și nu ne putem baza pe voința individuală și exercițiile fizice pentru a rezolva problema creșterii IMC la nivelul populației. Trebuie să abordăm factorii de mediu care determină creșterea în greutate și dezvoltarea diabetului, pentru a nu pierde avantajul pe care l-am obținut în ultimii ani”, a declarat Nilesh Samani, director medical în cadru Fundației British Heart, care a finanțat cercetarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.