Acasă Spațiu și Astronomie CEA MAI MARE HARTĂ A DISTRIBUȚIEI MATERIEI NEGRE ÎN UNIVERS

CEA MAI MARE HARTĂ A DISTRIBUȚIEI MATERIEI NEGRE ÎN UNIVERS

107
0
(c) N. Jeffrey/Dark Energy Survey collaboration

Cercetătorii au creat cea mai mare hartă cu distribuția materiei întunecate, materialul invizibil despre care se crede că reprezintă aproximativ 80% din totalul materiei din univers.

Pe măsură ce materia se curbează în domeniul spațiu-timp, astronomii sunt capabili să o cartografieze, analizând lumina care este emisă din galaxiile îndepărtate și care ajunge pe Pământ. Dacă lumina care ajunge pe Pământ a fost distorsionată, aceasta înseamnă că în zona respectivă există materie neagră. Această materie produce curbarea traiectoriei luminii.

Echipa de cercetare din cadrul Dark Energy Survey (DES) a folosit inteligența artificială pentru a analiza imaginile a 100 de milioane de galaxii, observând forma acestora cu scopul de a determina dacă aceasta a fost distorsionată. Noua hartă este o reprezentare a cantității totale de materie detectată în prim-planul galaxiilor observate și acoperă un sfert din cerul emisferei sudice.

Niall Jeffrey, care este membru al echipei DES în cadrul Colegiului Universitar din Londra, a declarat „Mare parte din materia din Univers este materie întunecată. Este fascinant faptul că acum putem observa aceste structuri vaste, dar ascunse. Cu ajutorul hărții noastre, care prezintă în principal materia întunecată, se poate observa un model similar cu cel al materiei vizibile, adică o structură asemănătoare unei pânze de păianjen, care conține zone dense de materie separate de goluri mari. Observarea acestor structuri la scară cosmică ne poate ajuta să răspundem la întrebări fundamentale cu privire la univers.”

Timp de zeci de ani astronomii au bănuit faptul că în univers există mai multă materie decât este vizibil. Materia întunecată, la fel ca energia întunecată, rămâne o substanță misterioasă, dar existența ei este confirmată de comportamentul neprevăzut al galaxiilor. De exemplu, materia întunecată poate fi motivul pentru care galaxiile rămân grupate, iar galaxiile ce fac parte din grupuri se deplasează la viteze mai mari decât s-ar aștepta cercetătorii.

Ofer Lahav din cadrul UCL, care este, de asemenea, membru al echipei din cadrul DES a declarat: „Galaxiile vizibile se formează în regiuni în care materia întunecată are cea mai mare densitate. Atunci când ne uităm pe cer, putem vedea lumina emisă de o galaxie, dar nu și materia întunecată din jurul acesteia. Calculând modul în care gravitația distorsionează lumina, o tehnică cunoscută sub numele de „gravitational lensig”, obținem o imaginea completă, atât a materiei vizibile, cât și a materiei invizibile.

În cadrul unei noi analize a primilor trei ani de activitate ai oamenilor de știință din cadrul DES s-a sugerat faptul că materia este distribuită în întregul univers într-un mod care este în concordanță cu predicțiile modelului cosmologic standard, cel mai bun model actual al universului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.