Acasă Știri BLUE ORIGIN SCOATE LA LICITAȚIE UN LOC PENTRU URMĂTORUL ZBOR SPAȚIAL

BLUE ORIGIN SCOATE LA LICITAȚIE UN LOC PENTRU URMĂTORUL ZBOR SPAȚIAL

96
0
Cel mai mare ofertant va primi un bilet de zbor în spațiu cu racheta New Shepard. (c) Blue Origin

Primul zbor spațial cu echipaj al companiei Blue Origin, care este programat pentru data de 20 iulie, mai are un loc disponibil. Acel bilet va fi scos la licitație printr-un sistem de licitare online, câștigătorul alăturându-se unui echipaj de astronauți instruiți pe racheta New Shepard. Reprezentanții companiei Blue Origin au declarat faptul că suma va fi donată fundației Club for the Future.

Racheta New Shepard a zburat pentru prima dată în anul 2015 și de atunci a trecut prin 15 zboruri de test, dar niciunul dintre acestea nu a avut echipaj la bord. Reprezentanții companiei au numit cel mai recent zbor de test, care a avut loc în data 14 aprilie, „repetiție pentru astronauți”, chiar dacă singurul pasager din acel zbor a fost un manechin de test.

Chiar dacă racheta va zbura până la o altitudine de 100 de kilometri deasupra nivelului mării, aceasta nu va ajunge pe orbită. În plus, durata zborurilor este una relativ scurtă. În mod similar testelor anterioare, în timpul zborului planificat pentru data de 20 iulie, racheta va accelera timp de aproximativ 3 minute, până la o altitudine de 100 de kilometri, după care capsula în care se află echipajul se va desprinde.

Capsula va petrece aproximativ 3 minute în condiții de microgravitație, timp în care echipajului i se va permite să-și desfacă centurile de siguranță și să plutească, înainte de a reveni la sol. În timpul coborârii, parașutele vor încetini capsula la o viteză de aproximativ 26 de kilometri pe oră. Propulsoarele capsulei o vor încetini mai mult pe măsură ce aceasta va ajunge la sol și va ateriza la 10 minute după lansare.

Blue Origin are anumite cerințe pentru oricine dorește să cumpere o călătorie în spațiu: există limite de înălțime și greutate, cerințe de sănătate fizică pentru a se asigura că pasagerul nu va suferi leziuni în timpul zborului, iar acesta trebuie să fie capabil să înțeleagă limba engleză, astfel încât să poată comunica cu centrul de control al misiunii.

De asemenea, conform termenilor și condițiilor, pasagerul trebuie să fie capabil să „fixeze și să desfacă propriul ham de scaun în mai puțin de 15 secunde, ceea ce este la fel de dificil precum fixarea centurii de siguranță pe întuneric, într-o mașină”. Câștigătorul biletului va fi antrenat înainte de zbor.

După această primă licitație, care se va desfășura în perioada 5 mai – 12 iunie, reprezentanții companiei Blue Origin au declarat faptul că intenționează să vândă locuri și pentru viitoarele zboruri ale navetei New Shepard. Prețurile biletelor nu sunt încă publice, însă se zvonește faptul că acestea vor fi cuprinse între 200.000 și 300.000 dolari. Aceste prețuri sunt mult mai mici decât cele în cazul zborurilor anterioare, în cadrul cărora au fost duși pasageri către Stația Spațială Internațională și au costat milioane de dolari.

„Prin intermediul acestor zboruri putem spera că, în cele din urmă, zborul spațial va putea fi accesibil și pentru o persoană obișnuită”, a declarat Laura Forczyk, analist spațial. De asemenea, zborurile la bordul navei New Shepard ar putea fi utilizate în scopuri științifice și pentru instruirea astronauților pentru misiuni în condiții de gravitație redusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.