Acasă Cultură ROLUL CEREBELULUI ÎN EVOLUȚIA UMANĂ

ROLUL CEREBELULUI ÎN EVOLUȚIA UMANĂ

508
0
(c) KATERYNA KON/SCIENCE PHOTO LIBRARY

Unele dintre cele mai mari diferențe biochimice dintre creierul uman și cel al altor primate se regăsesc la nivelul cerebelului, o regiune situată în zona posterioară a creierului, care a fost adesea trecută cu vederea în cadrul studiilor evolutive.

Descoperirea întărește convingerile cercetătorilor cu privire la faptul că schimbările de la nivelul cerebelului au fost cruciale pentru dezvoltarea minții umane.

Toate animalele vertebrate prezintă un cerebel, care este implicat în controlul mișcării.

„Cerebelul nu este un organ care se regăsește exclusiv în cazul speciei umane”, a declarat Elaine Guevara din cadrul Universității Duke din Carolina de Nord. În schimb, neurologii, care doresc să explice evoluția creierului uman, au avut tendința să se concentreze asupra cortexului, adică zona creierului anterior, în special asupra cortexului prefrontal, care stă la baza capacității noastre de a lua decizii în mod conștient.

În ultimii ani, unii neurologi au susținut faptul că, în timpul evoluției umane, cerebelul a suferit mai multe schimbări decât se credea anterior și că aceste schimbări ar fi putut fi cruciale.

Guevara și colegii ei au studiat cerebelul și cortexul prefrontal la nivel molecular. Aceștia au prelevat probe de creier de la oameni, cimpanzei și de la o specie de maimuțe denumită macac rhesus și au extras ADN din ambele regiuni ale creierului.

Echipa a încercat să descopere care părți ale ADN-ului prezintă molecule de mici dimensiuni, denumite grupări metil atașate. Metilarea reprezintă un exemplu al așa-numitei influențe epigenetice asupra genelor umane. Modelele de metilare reflectă tipurile genelor care au fost active și inactive în timpul vieții unui animal și variază în funcție de zonele corpului și de specie.

Echipa lui Guevara a descoperit faptul că modelul de metilare din ADN-ul uman era diferit de cel din ADN-ul cimpanzeilor și macacilor. În mod crucial, diferența dintre specii a fost mai mare la nivelul cerebelului decât în ​​cortexul prefrontal, sugerându-se faptul că, în timpul evoluției umane, au existat mai multe schimbări în zona respectivă.

„Cauza apariției unor modele diferite de metilare nu este clară”, a declarat Guevara. Totuși, există o serie de indicii interesante. În prezent, se cunoaște faptul că unele dintre gene, în care modelele de metilare cerebelară erau diferite, sunt implicate în modificarea intensității conexiunilor dintre neuroni, proces considerat important pentru învățare.

„De asemenea, unele dintre acestea sunt asociate cu afecțiunile de neurodezvoltare, precum autismul și afecțiunile neuropsihiatrice, precum schizofrenia, ambele apărând mai frecvent în cazul oamenilor decât în cazul altor vertebrate”, a adăugat Guevara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.