Acasă Cultură CÂND A FOST CREAT ALFABETUL?

CÂND A FOST CREAT ALFABETUL?

133
0
(c) Glenn Schwartz

Istoria alfabetului ar putea necesita o modificare. Patru artefacte din lut, descoperite în cadrul unui sit antic din Siria, conțin pe suprafața acestora, probabil, dovezi ale celei mai vechi scrieri alfabetice găsite vreodată. Descoperirea sugerează faptul că alfabetul ar fi apărut cu 500 de ani mai devreme decât s-a crezut inițial și subminează ideile principale cu privire la modul în care acesta a fost inventat.

Până în prezent, s-a presupus faptul că alfabetul a apărut pentru prima dată în Egipt, în urmă cu aproximativ 3.800 de ani, când aproximativ 20 de hieroglife egiptene au fost utilizate ca litere. După aceea, literele au fost folosite pentru a scrie cuvinte într-una sau mai multe dintre limbile străvechi, vorbite în sud-vestul Asiei la acea vreme.

Totuși, în urma unei descoperiri în cadrul sitului Umm el-Marra din Siria, care are o vechime de aproximativ 4.300 de ani, au fost provocate numeroase dezbateri. În timpul săpăturilor care au avut loc în anul 2004, Glenn Schwartz și colegii acestuia din cadrul Universității Johns Hopkins din Maryland au descoperit patru bulgări de lut, care aveau dimensiunea și forma unui deget uman. Degetele de lut erau inscripționate cu unul sau cinci simboluri, iar Schwartz a petrecut ultimii 17 ani încercând să le înțeleagă.

„Când am văzut pentru prima dată simbolurile, m-am gândit la faptul că arată precum o formă antică de scriere”, a declarat Schwartz. Totuși, scrierea era foarte diferită de cea cuneiformă, tipică pentru acel loc și acea perioadă.

După ce a luat în considerare și a respins alte posibilități (de exemplu, o posibilitate ar fi fost aceea ca simbolurile să fi făcut parte din simbolurile folosite de civilizația Indus), Schwartz a declarat faptul că simbolurile pot fi litere alfabetice antice. El consideră faptul că acestea pot fi versiuni ale literelor A, L, O și K, deși nu este clar ce cuvinte s-ar fi putut forma cu acestea.

Descoperirea i-a nedumerit pe unii cercetători, care studiază alfabetul antic. „Dacă degetele de lut au aceeași vechime precum s-a afirmat, această descoperire ar distruge teoriile noastre actuale cu privire la inventarea alfabetului”, a declarat Aaron Koller din cadrul Universității Yeshiva, New York.

Koller este de părere Schwartz a greșit cumva datarea artefactelor, dar Schwartz este sigur că nu a făcut acest lucru.

Benjamin Sass din cadrul Universității Tel Aviv, Israel, a oferit o altă posibilitate. El este de părere că simbolurile artefactelor din Umm el-Marra nu par a fi simboluri alfabetice timpurii, deci acestea nu contrazic teoriile existente cu privire la inventarea alfabetului.

Totuși, John Darnell din cadrul Universității Yale este mai deschis ideii conform căreia alfabetul este mai vechi decât se credea până acum. „Fără îndoială, toate scrierile au o proto-istorie, așa că semnele publicate de Schwartz ar putea reprezenta așa ceva”, a declarat acesta.

„Există unele dovezi ale faptului că, în urmă cu 4.300 de ani, a existat o formă de comerț între Egipt și orașele antice din nordul Siriei de astăzi. Deci, este posibil ca alfabetul să fi apărut în Egipt, după care acesta să fi fost transportat spre nord, până în Umm el-Marra”, a declarat Schwartz.

Oricare ar fi succesiunea evenimentelor, consensul actual este acela că alfabetul nu a devenit sistemul oficial de scriere al unor state politice mai devreme de anul 1200 î. Hr. Acest lucru sugerează faptul că alfabetul a fost transmis de-a lungul mai multor generații, sub forma unor simboluri informale, care nu a fost folosite de către regi sau de elite ale societății.

În plus, Felix Höflmayer și colegii acestuia din cadrul Institutului Arheologic Austriac au descoperit o inscripție alfabetică pe o bucată de ceramică, despre care se presupune că datează de la sfârșitul acestei perioade informale. Arheologii au datat bucata de ceramică și au stabilit faptul că aceasta are o vechime 3.450 de ani. Bucata de ceramică, care are doar șase litere, a fost descoperită lângă un zid antic al orașului Tel Lachish din Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.