Acasă Stil de Viață CAFEAUA NEAGRĂ POATE INFLUENȚA PIERDEREA ÎN GREUTATE

CAFEAUA NEAGRĂ POATE INFLUENȚA PIERDEREA ÎN GREUTATE

87
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Noi cercetări arată faptul că un impuls de cafeină, la un moment oportun, poate îmbunătăți eficacitatea antrenamentelor.

În cadrul unui nou studiu s-a constatat faptul că o ceașcă de cafea neagră, consumată cu 30 de minute înainte de începerea unui antrenament, poate îmbunătăți în mod semnificativ cantitatea de grăsime, pe care corpul o arde în timpul efectuării exercițiilor fizice.

Cercetătorii din cadrul Universității Granada, Spania, au descoperit faptul că o cantitate de 3 mg/kg de cofeină, aproximativ echivalentul unui espresso scurt, mărește oxidarea sau „arderea” grăsimilor în timpul mișcării.

De asemenea, în cadrul unui studiu realizat asupra a 15 persoane de gen masculin, cercetătorii au descoperit faptul că în a doua jumătate a zilei efectele cofeinei au fost mai puternice, comparativ cu primele ore ale dimineții.

„Recomandarea de a efectua exerciții fizice pe stomacul gol dimineața, pentru a crește arderea grăsimilor este una destul de cunoscută. Cu toate acestea, această recomandare nu are o bază științifică, deoarece nu se cunoaște dacă această creștere se datorează exercițiilor fizice efectuate dimineața sau datorită faptului că nu se consumă deloc alimente în acest moment al zilei”, a declarat autorul principal al studiului, Francisco José Amaro-Gahete.

În cadrul acestui studiu participanții au finalizat un test de exerciții fizice, efectuat o dată pe săptămână, în decursul a 4 săptămâni de zile. În urma standardizării anumitor factori, precum timpul dintre mese sau exercițiile fizice, aceștia au ingerat 3 mg/kg de cofeină sau o substanță placebo, la intervale orare diferite: 08:00 și 17:00. Aceste substanțe au fost ingerate înainte de efectuarea exercițiilor fizice pe bicicletă și după terminarea antrenamentului. Ulterior, arderea grăsimilor a fost măsurată în consecință.

„Rezultatele studiului nostru au arătat faptul că ingestia acută de cofeină, cu 30 de minute înainte de efectuarea unui test de exerciții aerobice, a maximizat arderea grăsimilor în timpul efectuării exercițiilor, indiferent de momentul zilei”, a declarat Amaro-Gahete. Cu toate acestea, în a doua jumătate a zilei efectul a fost mai puternic, comparativ cu primele ore ale dimineții.

Nu este pentru prima dată când oamenii de știință, din domeniul sportului, identifică o ceașcă de cafea ca fiind un potențiator de performanță în viața de zi cu zi. Cercetările anterioare au asociat cofeina cu anduranța și vigilența și este frecvent utilizată de către sportivi și personalul militar, chiar și de părinții epuizați sau studenții aflați într-o sesiune de examene.

Odată cu arderea grăsimilor, se consideră faptul că un consum de cofeină moderat crește temperatura corpului, crescând astfel numărul de calorii pierdute. De asemenea, poate produce adrenalină și poate stimula procesul de lipoliză. Acest proces se referă la descompunerea țesutului adipos în acizi grași, pe care organismul îi poate folosi drept sursă de energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.