Acasă Cultură DOCUMENTE JURIDICE SCRISE PE PIELE DE OAIE

DOCUMENTE JURIDICE SCRISE PE PIELE DE OAIE

162
0
Un document oficial scris pe un pergament, realizat din piele de oaie, care datează din anul 1499. (c) David Lee

În Marea Britanie, în ultimele cinci secole, pielea de oaie a fost cel mai frecvent folosită la realizarea pergamentelor. Pe pielea de oaie erau redactate acte juridice, chiar dacă aceasta era fragilă. Cel mai probabil, acest lucru s-a întâmplat deoarece frauda poate fi detectată mai ușor pe pielea de oaie decât pe pielea de vițel.

Sean Doherty, din cadrul Universității din Exeter, Marea Britanie, și colegii săi au analizat 645 de pagini din componența a 477 de acte juridice referitoare la proprietăți din Anglia, Scoția și Țara Galilor, datând din perioada anilor 1499-1969.

Cercetătorii au tăiat o mostră de pergament de 2 milimetri pătrați de la marginea documentelor. „Ne-am asigurat că tăiem mostra de pergament excluzând textul, ștampilele și sigiliile de ceară”, a declarat Doherty.

Echipa a tratat apoi chimic pielea de animal pentru a izola colagenul proteic, care este alcătuit dintr-un amestec de subunități numite peptide. „Fiecare animal prezintă un set diferit de peptide care alcătuiesc colagenul – acesta variază de la specie la specie”, spune Doherty. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să identifice tipul de pergament pe care a fost scris fiecare act.

Ei au constatat că 622 dintre cele 645 de pagini au fost realizate din piele de oaie, ceea ce a fost o surpriză, deoarece cercetările anterioare au sugerat că aceste tipuri de documente erau realizate dintr-o varietate de piei de animale – cea mai comună fiind cea de vițel.

„Ne așteptam să descoperim o gamă largă de piei de animale, dar s-a dovedit că majoritatea pergamentelor erau realizate din piele de oaie,” a menționat acesta.

Doherty și echipa sa sugerează că pielea de oaie a fost folosită pentru acte juridice importante, deoarece este dificil de modificat ceva, fără a fi observat, din cauza conținutului ridicat de grăsimi.

Când pielea de animal este procesată pentru prima dată, aceasta este scufundată într-o soluție alcalină de cretă. Soluția scoate grăsimea și îndepărtează orice fir de păr, lăsând în urmă stratul dermic al pielii, care este apoi întins.

Pielea de oaie conține între 30-50% grăsime, în comparație cu doar 2-3% la bovine și 3-10% la capre. Îndepărtarea grăsimii face ca pergamentul din piele de oaie să fie foarte fragil. „Straturile se vor detașa din cauza găurilor formate ca urmare a lipsei grăsimii”, spune Doherty.

Ca rezultat, se poate observa un semn vizibil, în cazul în care textul a fost modificat pe pielea de oaie, mult mai ușor decât alte piei de animale, ceea ce este util pentru documentele importante.

„Dacă cineva încearcă intenționat să modifice un cuvânt într-un act realizat din piele de oaie, ar lăsa în urmă reziduuri,” spune Heather Wolfe din cadrul Librăriei Folger Shakespeare, din Washington DC, care nu a fost implicată în cercetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.