Acasă Sănătate LEGĂTURA DINTRE GUTURAI ȘI EXPUNEREA LA PARTICULE POLUANTE

LEGĂTURA DINTRE GUTURAI ȘI EXPUNEREA LA PARTICULE POLUANTE

68
0
(c) BBC Science Focus

Oamenii de știință au sugerat faptul că bebelușii care sunt expuși la particule poluante, atât înainte de naștere, cât și în primul an de viață, prezintă un risc mai mare de apariție a rinitei alergice, o afecțiune care include și guturaiul.

În cadrul unui studiu a fost analizată legătura dintre cantitatea de particule fine la care sunt expuși copiii și riscul de apariție a rinitei alergice.

Rinita alergică reprezintă inflamația țesutului interior al nasului. Aceasta este cauzată de un element alergen, precum polenul, praful, mucegaiul sau particule de piele ale anumitor animale. Atunci când polenul este alergenul care produce inflamația, afecțiunea este cunoscută sub denumirea de febră de fân sau guturai.

De obicei, rinita alergică cauzează simptome asemănătoare răcelii, precum strănutul, mâncărimea și înfundarea sau curgerea nasului. De multe ori, aceste simptome apar la scurt timp după expunerea la un alergen.

Cercetătorii, conduși de o echipă de experți din Taiwan, au declarat că, în cadrul lucrărilor anterioare, asocierile dintre expunerea pre și postnatală la particule fine (PM2,5) și rinita alergică nu au fost pe deplin înțelese. Drept urmare, aceștia au examinat o serie de date colectate de la 140.000 de copii născuți în Taiwan, fără a se ține cont dacă aceștia au continuat sau nu să dezvolte afecțiunea.

Aceste date au fost corelate cu nivelurile de expunere la PM2,5, luându-se în calcul și alte elemente, inclusiv trendul evoluției nivelului de poluare surprins de sateliți, variabile meteorologice și date privind geografia terenului. O treime dintre copii (aproximativ 47.000) au continuat să dezvolte rinită alergică.

Cercetătorii au descoperit o asociere semnificativă între apariția rinitei alergice, în cazul copiilor aflați în a 30-a săptămână de sarcină și până la vârsta de un an, și creșterea nivelurilor de PM2,5.

Concentrația unui poluant atmosferic este măsurată în micrograme (o milionime dintr-un gram) pe metru cub de aer, sau µg/m3. Cercetătorii au declarat faptul că fiecare creștere de 10 µg/m3 a PM2,5 a fost asociată cu o creștere a probabilității de apariție a rinitei alergice de până la 30%.

„Studiul nostru oferă dovezi cu privire la faptul că atât expunerile prenatale, cât și cele postnatale la PM2,5 sunt asociate cu apariția rinitei alergice. Intervalul de timp în care copiii sunt vulnerabili poate fi cuprins între perioada de sarcină târzie și primul an de viață”, au declarat autorii în cadrul revistei Thorax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.