Acasă Cultură EGIPTOLOGII AU TRADUS CEL MAI VECHI MANUAL DE MUMIFICARE

EGIPTOLOGII AU TRADUS CEL MAI VECHI MANUAL DE MUMIFICARE

67
0
(c) Universitatea din Copenhaga

Manualul de îmbălsămare reprezintă doar o parte dintr-un text medical egiptean, vechi de 3.500 de ani.

Egiptologii au tradus recent cel mai vechi manual de mumificare descoperit. Traducerea acestuia a presupus rezolvarea unui puzzle literal. În prezent, jumătate dint textul medical descoperit se află la Muzeul Luvru din Franța, iar cealaltă jumătate la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. Câteva secțiuni lipsesc complet, dar în cadrul manualului se găsește un tratat despre plante medicinale și boli de piele, în special cele care provoacă umflături. În mod surprinzător, o secțiune a acestui text include și un manual scurt despre îmbălsămare.

Pentru persoanele care citeau acest text în perioada antică, această combinație de termeni medicali ar fi putut avea sens. Manualul include rețete pentru rășini și unguente folosite pentru uscarea și conservarea corpului după moarte, împreună cu explicații despre modul în care trebuie folosite bandaje de diferite forme și materiale, dar și când anume. Pentru realizarea acestor rețete au fost utilizate, probabil, aceleași ingrediente în cazul unguentelor pentru pielea vie, deoarece plantele care conțineau compuși antimicrobieni ar fi fost utile pentru prevenirea, atât a infecției, cât și a degradării.

Îmbălsămarea în Noul Regat: Mult mai complicat decât obișnuia să fie

Papirusul Louver-Carlsberg, așa cum este numit în prezent textul medical antic, este cel mai vechi manual de mumificare cunoscut și unul dintre cele trei descoperite vreodată de egiptologi. Pe baza stilului de caractere utilizate în scrierea textului, acesta datează, probabil, din jurul anului 1450 î.Hr., ceea ce îl face mai vechi cu peste 1.000 ani decât celelalte două texte de mumificare cunoscute. Dar compușii îmbălsămării pe care îi descrie sunt remarcabil de asemănători cu cei folosiți în urmă cu 2.000 de ani, în Egiptul pre-dinastic: un amestec de ulei de plante, un extract de plante aromatice, o gumă sau zahăr, rășină de conifere încălzită.

Deși principiile de bază ale îmbălsămării au persistat mii de ani în Egipt, detaliile au variat în timp. În Noul Regat, când a fost scris Papirusul Luvru-Carlsberg, arta mumificării a evoluat într-un proces extrem de complicat, desfășurat pe o perioadă de 70 de zile, care ar fi putut uimi îmbălsămătorii pre-dinastici. Acest scurt manual pare a fi scris pentru persoanele care au deja cunoștințe despre îmbălsămare și doar au nevoie de o referință la îndemână.

„Textul are rolul de ajutor de memorie, deci cititorii trebuie să fi fost specialiști care aveau nevoie să îți amintească unele detalii”, a declarat Sofie Schiødt, egiptolog la Universitatea din Copenhaga, care a tradus și editat recent manualul. Unii dintre pașii de bază, cum ar fi utilizarea natronului (amestec natural de carbonat de sodiu decahidrat și bicarbonat de sodiu împreună cu cantități mici de clorură de sodiu și sulfat de sodiu) pentru uscarea corpului, au fost omiși în totalitate, probabil pentru că ar fi fost cunoscuți de către toți îmbălsămătorii.

Pe de altă parte, manualul include instrucțiuni detaliate pentru tehnicile de îmbălsămare care nu sunt incluse în celelalte două texte cunoscute. Acesta enumeră ingredientele pentru un amestec lichid, în mare parte substanțe din plante aromatice, cum ar fi rășina, împreună cu unii agenți de legare care ar trebui să acopere o bucată de pânză roșie plasată pe fața persoanei decedate. Rămășițele mumificate din aceeași perioadă de timp au fețele acoperite cu pânză și rășină, într-un mod care pare să se potrivească cu această descriere.

Tratament regal

„Acest proces a fost repetat la intervale de patru zile”, a declarat Schiødt. De fapt, manualul împarte întregul proces de îmbălsămare în intervale de patru zile, cu două zile suplimentare pentru ritualuri. După prima etapă a acestui proces, când îmbălsămătorii au petrecut patru zile să curețe corpul și să îndepărteze organele, cea mai mare parte a muncii reale de îmbălsămare s-a petrecut doar o dată la patru zile, cu mult timp de așteptare între acestea. Defunctul a petrecut cea mai mare parte din acest timp întins, acoperit cu pânză și straturi de paie și plante aromatice, acestea fiind folosite pentru alungarea insectelor.

Pentru prima jumătate a procesului, scopul îmbălsămătorilor a fost de a usca corpul cu natron, care este folosit pe exteriorul cadavrului, dar și în interiorul cavităților acestuia. A doua jumătate a procesului presupune învelirea corpului în bandaje, rășini și unguente, menite să contribuie la prevenirea descompunerii.

În manual este specificată o procesiune rituală a mumiei, la fiecare patru zile, pentru a sărbători „restabilirea integrității corporale a defunctului”, după cum a spus Schiødt. Asta înseamnă un total de 17 procesiuni în decursul a peste 68 de zile, cu două zile de ritualuri la sfârșit. Desigur, majoritatea egiptenilor nu au fost pregătiți astfel pentru viața de apoi. Întregul proces de 70 de zile, descris în Papirusul Louvre-Carlsberg, ar fi fost rezervat în mare parte regalității sau nobililor și oficialilor extrem de bogați.

O traducere completă a papirusului este programată pentru publicare în anul 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.