Acasă Planeta Pământ FORȚA MUȘCĂTURII UNUI T-REX

FORȚA MUȘCĂTURII UNUI T-REX

192
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Potrivit noilor cercetări efectuate în cadrul Universității din Bristol, înainte de maturitate, Tyrannosaurus Rex prezenta o forță a mușcăturii mult mai mică.

Folosind modelarea 3D, bazată pe analiza oaselor descoperite anterior, oamenii de știință au stabilit faptul că, în timp ce un T. rex matur ar fi putut mușca cu o forță de aproximativ 60.000 Newtoni, un pui ar fi mușcat cu o forță de doar aproximativ 1.200 Newtoni. Totuși, această forță a mușcăturii este echivalentă cu cea a unui leu adult.

După cum susține Andre Rowe, autor principal al lucrării și doctorand în geologie în cadrul Universității din Bristol, puii de T-rex ar fi vânat animale de dimensiuni mai mici deoarece forța mușcăturii acestora era insuficientă pentru a doborî erbivorele mai mari.

„Noi presupunem că aceștia vânau prăzi de dimensiuni mai mici și îndeplineau un rol în ecosistem similar cu cel al Dromeozaurilor. Cel mai probabil, Tiranozaurii adulți au vânat dinozauri mari, precum Hadrozaurii și Triceraptorii”, a declarat Rowe.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că, dacă maxilarul puilor nu ar fi crescut odată cu înaintarea în vârstă, un T. rex ar fi putut suferi foarte mult de fiecare dată când efectua o mușcătură. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că tensiunea unuia dintre mușchii care controlează mandibula (mușchiul pterigoid inferior) ar fi putut scădea foarte mult tensiunile din partea frontală a maxilarului. În acea zonă, dinozaurii prezentau cei mai robuști și ascuțiți dinți cu care puteau aplica presiunile enorme.

În ciuda reputației lor acerbe, T. rex nu a avut cea mai puternică mușcătură de pe Pământ. Se crede că rechinul megalodon, de asemenea dispărut, ar fi putut exercita o forță de până la 182.200 Newtoni. Această valorare este de peste opt ori mai mare decât cea dezvoltată de aligatorul de Nil.

Deși T-rex-ul putea crește la dimensiuni de până la 4 m înălțime și 12 m lungime, la naștere, dimensiunea dinozaurului era similară cu dimensiunea unui chihuahua. Așa cum au indicat și cercetările anterioare, chiar dacă nu erau pe deplin dezvoltați, puii de T-rex ar fi putut domina rivalii lor mai mici. Acest lucru poate explica de ce au fost găsite atât de puține fosile de dinozauri de dimensiuni medii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.